RUGBY | Tragerea la sorți pentru Cupa Mondială, 2019. Contează cum se califică Stejarii, nu doar dacă se califică. Miza: să evităm Noua Zeelandă. Lynn Howells: „Grupa A, în care avem șanse mari să ajungem, este o grupă bună”

  • Astăzi, în orașul japonez Kyoto, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor de la Cupa Mondială de Rugby din 2019.
  • „Stejarii” au trei variante de a ajunge la turneul final din Japonia.

Aflată în plin proces de calificare Cupa Mondială de rugby din Japonia 2019, România poate ajunge în Grupa A sau B, în funcție de felul în care va obține biletul pentru Japonia.

Grupa A, varianta mai bună pentru România

În acest moment, se cunosc 13 dintre echipele care vor participa la Cupa Mondială de Rugby din 2019, iar conform tragerii la sorți de miercuri, România poate ajunge doar într-una dintre primele două grupe: A sau B. A doua variantă le-ar aduce Stejarilor un duel cu Noua Zeelandă, Africa de Sud, în timp ce Grupa A, a Irlandei, Scoției și a țării gazdă – Japonia este varianta preferabilă.

România ajunge în Grupa A astfel:

  •  dacă este Europa 1 (tricolorii câștigă Rugby Europe Championship), iar adversarele Stejarilor vor fi Irlanda, Scoția, Japonia și cîștigătoarea barajului de calificare.
  • dacă România câștigă barajului de calificare, adversarele Stejarilor vor fi Irlanda, Scotia, Japonia si Europa 1.

România ajunge în Grupa B, la duel cu Noua Zeelandă, campioana ultimelor două ediții, dacă merge la turneul final de calificare

În acest moment, România se află pe primul loc în Rugby Europe Championship, competiție care o poate propulsa direct la competiția din Japonia, calificarea urmând să se decidă în urma rezultatelor cumulate tur-retur pentru sezonul 2016-2017 și 2017-2018.

Obiectivul nostru este de a ne califica din postura de Europa 1, acesta a fost gândul cu care am pornit la drum în această ediție a Rugby Europe Championship. Grupa A, în care avem șanse mari să ajungem, este o grupă bună, care ne dă posibilitatea să obținem rezultate promițătoare, acele două victorii care ne pot asigura calificarea directă la ediția din 2023. Este greu de spus în acest moment care dintre adversarii pe care îi vom întâlni sunt mai accesibili, însă până în 2019 mai este mult de construit. Cred că șansele vor fi egale, pentru că într-o astfel de competiție este extrem de importantă ordinea meciurilor,  cât vom avea de călătorit între partide și, mai ales, cât de repede se vor recupera jucătorii„, a declarat Lynn Howells, selecționerul României.

Naționala România se pregătește pentru turneul final, având programat un turneu-test în țara samurailor, în vara acestui an.

„Turneul pe care îl vom efectua în iunie în Japonia, unde vom întâlni una dintre posibilele adversare la Cupa Mondială, este extrem de bine venit. Este important ca jucătorii să ia contact cu civilizația niponă, să se adapteze cât mai bine la ce vor găsi acolo, să iasă din starea de confort dată de meciurile jucate acasă. În plus, vom avea astfel contact și cu publicul japonez, cu atmosfera care va fi la meciurile de la Cupă Mondiala.”, a completat Lynn Howells, antrenorul României, potrivit unui comunicat al Federației Române de Rugby.

Componența celorlalte două grupe, C și D

România se poate califica la Cupa Mondială din 2019 în următoarele situații:
– dacă ocupă primul loc în Rugby Europe Championship 2016/2018;
– dacă se clasează pe locul 2 în Rugby Europe Championship 2016/2018 după Georgia, calificată deja direct de la Cupa Mondială din Japonia;
– dacă se clasează după echipa calificată direct și se impune în barajul cu ocupanta locului 3 în Pacific Tri-Nations (Fiji, Samoa și Tonga)
– dacă se impune în turneul de recalificare, la care vor mai participa o echipă din America, una din Africa și una din Asia/Oceania.

Publicat: 10 05. 2017, 13:12
Actualizat: 10 05. 2017, 13:13