Federația Scoțiană de Rugby a anunțat astăzi că Andy Robinson a fost desemnat selecționer a selecționatei „ciulinilor”. Secund al lui Cliff Woodward la Cupa Mondială din 2003, când Anglia a cucerit titlul mondial, acesta va fi prezent la București, la IRB Nations Cup (12-21 iunie), ca antrenor al echipei Scoția A. Robinson îl înlocuiește pe Frank Hadden, care a debutat la cârma „ecosezilor” tot la București, în 2005. În vârstă de 45 de ani, englezul Andy Robinson a fost ales de pe o listă pe care s-au mai aflat numele a șapte candidați. Bun cunoscător al rugby-ului din Scoția, el va semna un contract pe trei ani cu Federația de la Edinburgh. „Pentru mine este o bună ocazie de a reveni în rugby-ul mare. Sunt convins că pot avea realizări importante cu această echipă. Cred că are jucători care pot rivaliza cu cei mai buni la Cupa Mondială din 2011”, a declarat noul antrenor. Robinson ar fi venit oricum la București, el răspunzând până acum de pregătierea selecționatei secunde a Scoției. Acum însă o va face din postura de selecționer național.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER