Sipi-tau. Și ce dacă?

Sipi-tau este o formă de dans războinic pe care rugbiștii din reprezentativa Tongăi îl prezintă înainte de startul fiecărei partide pentru a-și intimida adversarii. Respectivul dans este foarte asemănător cu cel al campioanei mondiale, Noua Zeelandă, și este specific băștinașilor din zona polineziană. La Cupa Mondială din 2003, găzduită de Australia, cele două echipe s-au întâlnit într-un meci direct, în debutul căruia a avut loc un eveniment ieșit din comun; în timp ce jucătorii All Blacks executau celebrul dans  ”Haka”, componenții Tongăi au răspuns cu Sipi-tau, apropiindu-se la numai câțiva metri de neo-zeelandezi, spre deliciul publicului, stârnind astfel îngrijorarea arbitrilor. Sipi-tau implică mișcări specifice luptelor și mai este adoptat în cadrul ceremoniilor și adunărilor publice din Insulele Wallis (Oceania).

Surpriză la pariuri

Înaintea partidei, „Stejarii” erau văzuți de bookmakeri ca outsideri, cu o cotă de 4.00 pentru victorie, în timp ce Tonga pornea ca mare favorită, cu o cota de 1.25. Totuși, Tonga a suferit a doua înfrângere consecutivă din postura de favorită, după ce luna trecută a pierdut în fața mai slab cotatei reprezentative a Portugaliei.

Articol scris de Alexandru Tăcină

Publicat: 11 11. 2013, 08:51
Actualizat: 11 11. 2013, 08:52