Căpitanul naționalei de rugby a României, Sorin Socol, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că „tricolorii” nu au decât varianta victoriei în meciul cu reprezentativa Georgiei, din Cupa Europeană a Națiunilor.
„Nu avem alte opțiuni în acest meci și trebuie să câștigăm. N-am reușit să obținem victoria la zece puncte în meciul cu Rusia, iar asta ne obligă să câștigăm împotriva Georgiei. Nu putem spune că rezultatul din Rusia nu ne-a mulțumit, pentru că de șapte ani a fost cel mai bun meci împotriva lor. Partida cu Georgia va fi foarte grea, deoarece adversarii au o echipă experimentată, iar în grupă sunt, deocamdată, cei mai buni. Ei nu au nimic de pierdut în acest meci, vor juca pentru onoare și palmares„, a spus Socol.
Căpitanul României speră ca incidentele din campionatul intern, dintre jucătorii români și cei georgieni, să nu se repete și în acest meci: „Sperăm să facem un meci spectaculos și să uităm de incidentele care au avut loc între jucătorii români și cei georgieni în campionatul intern. Îi cunosc pe georgieni foarte bine și știu că atunci nu a fost nimic organizat. A fost vorba despre o bătaie spontană. Normal că nu sunt de acord cu așa ceva, dar în teren nu stăm să calculăm astfel de incidente. La fel, nici pentru acest meci nu avem intenția să ne răzbunăm, chiar dacă există rivalități între noi. Cel mai important este să ne concentrăm la rezultat și nu să ne bucurăm atunci când iese un jucătior pe targă. I-am avertizat pe colegii din națională, imediat după acel incident, că astfel de probleme am avut și eu în Franța și îmi amintesc că m-am bătut chiar și cu suporterii pe teren. Aceste incidente apar din cauza nervilor din teren și pentru că unii jucători sunt mai motivați decât ar trebui. Noi și Georgia suntem două echipe care am crescut împreună și nu cred că ar trebui să transformă terenul într-un ring de box”.
Jucătorul georgian Lașa Tavartkiladze, legitimat la formația Farul Constanța, speră să fie un meci spectaculos și cu mult fair-play: „Pentru România este un meci mult mai important decât pentru noi, deoarece Georgia a reușit deja calificarea după victoria de acasă cu Spania. România trebuie să câștige acest meci pentru a mai spera la calificare. Noi vom juca mai deschis, nu vom avea emoții și vom încerca să practicăm un rugby spectaculos. Sper să fie un meci curat, cu mult fair-play și să nu avem parte de incidente așa cum s-a întâmplat în campionatul României. Cel mai important meci pentru România cred că va fi cel cu Portugalia din deplasare. Va fi o partidă foarte grea pentru ei, însă dacă vor câștiga șansele la calificare vor crește considerabil”.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER