Naționala de rugby a României a pierdut în această seară, 18-29, la București, meciul test susținut în compania reprezentativei similare a Insulelor Fiji.
Căpitanul echipei, Sorin Socol (foto, la balon) s-a declarat mulțumit de felul în care coechipierii lui au strâns rândurile, încercând să facă uitat meciul din urmă cu două săptămâni, pierdut cu Italia A (6-33). „Suntem încântați de ceea ce am reușit în teren, chiar dacă scorul nu reflectă în totalitate imaginea meciului. Lumea care a fost aici poate să mă susțină în ceea ce spun pentru că sunt sigur că au văzut spectacol în seara aceasta și acesta nu a fost produs numai de echipa din Fiji. Le-am pus probleme, i-am placat, am recuperat baloane despre care nu se credea că le vom recupera, le-am pus probleme în moluri, în tușă, dar de fiecare dată când s-a ratat un placaj important, ei au făcut diferența prin viteza lor. Echipa a arătat total altfel față de meciul cu Italia”, a declarat Socol.
Mai mult, acesta consideră că jocul bun reușit de „stejari” dă mari speranțe pentru partidele de anul viitor din Cupa Europeană a Națiunilor: „Înainte să începem meciul le-am spus azi colegilor mei că trebuie să ne gândim ca și cum am juca împotriva Rusiei, pentru că vom avea un meci important, foarte greu în Rusia, prin februarie. Mă bucur s-a abordat foarte bine partida de azi cu Fiji, cu spirit de echipă, cu mental puternic. Asta ne dă speranțe pentru campania de anul viitor din Cupa Europeană a Națiunilor și calificarea la Cupa Mondială”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER