Sorin Socol va lipsi două săptămâni de pe teren

Declarat cel mai bun rugbyst al Campionatului Mondial de juniori din 1996, la care echipa României a ratat "la mustață" calificarea în finală (a obținut medalia de bronz), Sorin Socol activează acum la Pau,  în liga a doua franceză. Fostul căpitan al "stejarilor" a suferit o leziune musculară la piciorul stâng, fiind indisponibil două săptămâni.
În vârstă de 31 de ani (i-a împlinit pe 30 noiembrie trecut), Socol a jucat 11 meciuri pentru Pau în această ediție de campionat. Jucătorul de linia a doua a disputat 43 de partide pentru echipa României, marcând 35 de puncte (7 încercări). El a evoluat la două ediții ale Cupei Mondiale (2003 și 2007). Toamna trecută, Socol a declarat că nu va mai veni la echipa națională atâta timp cât aceasta nu va fi pregătită de antrenori competenți, preferabil străini.
Pau ocupă locul 6 în Pro D2, având 43 de puncte (la 11 puncte de liderul Racing Metro 92 Paris).

Publicat: 29 01. 2009, 23:34