STEAUA ȘI DINAMO ÎN PERICOL! Baia Mare le ține în șah

STEAUA ȘI DINAMO ÎN PERICOL! Baia Mare le ține în șah
  • Publicat:
  • Actualizat:

Băimărenii au marcat cele trei eseuri cu pachetul de înaintare

Foto: Marian BURLACU

Ceea ce a ratat pe Ghencea, sâmbătă, echipa de rugby CSM Știința Baia Mare a reușit astăzi, la Buzău: să câștige în fața uneia din cele două echipe bucureștene care și-au disputat titlul național în ultimele decenii. Iar învinsa este chiar campioana en titre, Dinamo. Astfel formația maramureșeană a înregistrat două victorii și o înfrângere la limită în deplasările la Farul, Steaua și Dinamo. Și cum în returul Play-off-ului va juca împotriva acestor echipe acasă, se poate spune că oamenii lui Eugen Apjok au șanse mari să ocupe chiar și primul loc înainte de semifinale. 

Disputat pe stadionul "Tineretului" din Buzău – a fost ultima etapă de suspendare a terenului formației bucureștene – meciul restant dintre Dinamo și Baia Mare a fost apăsat de miză, aceasta fiind mai mare pentru bucureșteni care își simțeau amenințată poziția în clasament (locul 2). Cu toate că au aliniat o formație din care au lipsit o sumedenie de internaționali – Rațiu, Calafeteanu, Merșoiu -, care nu și-au ispășit încă suspendarea, roș-albii au început în forță și în minutul 2 conduceau cu 7-0 (eseu Bărbuliceanu, la centru, transformare Stanca). Din acel moment însă, băimărenii s-au instalat în terenul advers, dominând cu autoritate. Cum ei n-au avut însă tupeul să scoată balonul pe treisferturi – pe acest compartiment Dinamo este superioară -, a rezultat un joc de uzură, pe înaintare, cu destule faze încinse, în care oponenții nu s-au menajat nicidecum. Totuși, deși uneori au mai sărit scântei, dinamoviștii și băimărenii au știut să-și țină nervii în frâu.

În minutul 30, după un nou atac al maramureșenilor, pilierul Ene a reușit să culce balonul în terenul advers, cu pachetul de înaintare – dinamoviștii au reclamat un "înainte" la faza premergătoare eseului. Ioan Pop n-a mai avut precizia de la penalitatea din minutul 23, ratând transformarea, însă Baia Mare a trecut în avantaj (7-8).

Cu tânărul Ciprian Căplescu dăscălit de pe margine de antrenorul Cristi Hîldan – "mai multă disciplină în joc și păstrează-ți calmul!" -, Dinamo a îndrăznit mai mult, în ofensivă. Puși sub presiune, rivalii s-au precipitat, așa cum de altfel au făcut-o și sâmbătă, când au pierdut cu Steaua. Maramureșenii au bâlbâit balonul care a ricoșat din stâlpul din dreapta buturilor lor, la penalitatea executată de Stanca (de la 25 m), astfel că internaționalul dinamovist nu a mai greșit ținta la lovitura de pedeapsă dictată chiar în fața "H"-urilor, de la 11 metri (10-8). Până la pauză, Pop (min. 40) și Stanca (min. 40+3) au concretizat, fiecare, câte o lovitură de pedeapsă, astfel că primul mitan s-a încheiat cu așa-zisele gazde în avantaj (13-11).

Aflați în situația de a pierde un joc pe care îl controlau – dominare teritorială și posesie – oamenii lui Apjok au început repriza a doua cu mai multă hotărâre și au marcat două eseuri prin Bălan (min. 51) și Bârlea (min. 64), ambele transformate de Pop. Astfel CSM Știința Baia Mare s-a distanțat amenințător (13-25). Adunați lângă buturi, sub impulsul lui Răzvan Stanca, dinamoviștii au decis să iasă la atac cu orice preț. Și cum și băimărenii au dat un pas înapoi, în ultimele minute s-a jucat mai mult în terenul "albaștrilor". Oamenii lui Ștefan Demici și Cristi Hîldan au scos mai mult balonul pe treisferturi, finalizând două atacuri cu înaintarea, prin Adăscăliței (min. 75) și Arhip (min. 80+8 / arbitrul bucureștean Radu Petrescu a prelungit întâlnirea din cauza unor întreruperi cauzate de accidentări). Cu toate că au avut ocazia să câștige sau să termine la egalitate, dinamoviștii au părăsit terenul învinși la limită (23-25), Stanca ratând ambee transformări, plus o penalitate (min. 70). În ciuda rivalității, combatanții și-au strâns mâinile la final, dinamoviștii având puterea să recunoască superioritatea băimărenilor.

Au marcat:
Bărbuliceanu 1e (min. 2), Adăscăliței 1e (min. 75), Arhip 1e (min. 80+7), Stanca t (min. 2), lp (min. 31, 40+3), respectiv Ene 1e (min. 30), Bălan 1e (min. 51), Bârlea 1e (min. 64), I. Pop 2t (min. 51, 64), 2lp (min. 23, 40).

A arbitrat Radu Petrescu, ajutat de judecătorii de margine Răzvan Vasiliu și Ionuț Bodea.

În urma acestui rezultat, CSM Baia Mare egalează la puncte (54 de puncte) pe Dinamo, care obține bonusul defensiv. Lider rămâne Steaua (64p). Mâine, la Constanța (stadion Farul, ora 11:00), se dispută meciul Farul – Universitatea de Vest Timișoara, în avans la etapa cu numărul 5 a Play-off-ului Diviziei Naționale.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×