„Stejarii” au promovat într-un mod inedit partida cu Japonia: au făcut un mol în mall!

*Tricolorii au promovat într-un mod inedit partida de mâine cu Japonia: au jucat rugby cu bucureștenii aflați la cumpărături într-un centru comercial, au împărțit autografe și baloane, dar și invitații la meci

*Meci test: România – Japonia (mâine, ora 16:00, stadionul „Arcul de Triumf” )

Dacă până acum „stejarii” erau cei care așteptau spectatorii la stadion, ieri aceștia au scos rugbyul în mall, într-o acțiune inedită de a populariza sportul cu balonul oval.

Rotonda din Plaza România este înțesată de oameni. Unii se mută de la un magazin la altul, alții servesc un croissant de la patiserie, în timp ce o parte se odihnesc după cumpărături. O atmosferă liniștită în care nu are cum să nu treacă neobservată apariția a 10 siluete în negru, desprinse din filmele de acțiune. „Ce e cu atâția bodyguarzi aici? S-o fi întâmplat ceva? Ia uite și televiziunile, sigur e vreo bătaie”, se arată îngrijorată o doamnă.

„Bombardament”

Privirile se lipesc imediat de noii veniți, iar forfota este amplificată de blitzuri. Câteva secunde de panică, risipite repede de acordurile muzicale care inundă brusc spațiul: „O pădure de stejari, brațe tari și inimi mari”. Rând pe rând cei zece renunță la bluzele de treining și dau la iveală tricouri roșii brodate cu sigla de „Rugby România”. „Sunt de la naționala României, sportivii de la rugby”, șușotesc câțiva tineri. Băieții nu
pierd vremea și au dat drumul la pase. Baloanele țuguiate zboară în toate direcțiile sub ochii trecătorilor. „Hai să îți arăt cum se dă o pasă!”, îl încurajează Daniel Ianuș pe un pici. Puștiul e fascinat de forma mingii și intră timid în joc. Are aproape cinci ani și mângâie cu drag balonul. „E ca un ou mai mare, nu am mai văzut așa. Îmi place”, se întoarce el zâmbind spre tatăl lui.

Rațiu, placat!

tinerii se opresc. „E pentru prima dată că țin în mână un astfel de balon. Am mai văzut la televizor, dar nu-mi imaginam că poate fi așa de greu de jucat cu el”, îi zice un băiat lui Adrian Apostol. Aripa îi spune cum trebuie să șutezi să se ducă într-o anumită parte sau cum se dă o pasă. „Te așteptăm la meci, ca să și vezi toate astea”, îi spune constănțeanul. Băieții sunt înconjurați de tot mai mulți fani. „Nu mă așteptam să vină atâta lume, să ne ceară detalii despre acest sport. E o bucurie că oamenii și‑au făcut timp să se oprească”, spune Cosmin Rațiu. De altfel, dinamovistul cu o statură impresionantă (1.96m și 116 kg) este vedeta sesiunii de autografe. Scrie dedicații pe bandă, răspunde zâmbitor la fiecare întrebare și se pozează cu fiecare. „Hai că ne iei toată gloria!” îl tachinează un coleg. Acțiunea se încheie cu o transformare, dar daunele sunt lăsate pentru meciul cu Japonia.

La acțiune au participat Rațiu, Ianuș, Apostol, Munteanu, Niacșu, Ion, Dascălu, Stătulescu, Bratu, Cornei

În topul IRB, România e pe locul 18, iar Japonia se situează pe poziția 16

Publicat: 09 11. 2012, 08:50
Actualizat: 09 11. 2012, 08:51