‘Stejarii’ promit: „Vom muri pe teren!”

Naționala de rugby a României întâlnește astăzi, de la ora 19:00
(în direct pe TVR3), pe Stadionul Arcul de Triumf, din București,
Argentina Jaguars.

Meciul se anunță drept unul al orgoliilor, ambele formații
debutând cu înfrângere la turneul IRB Nations Cup. Titular în
meciul din urmă cu șapte ani de la Cupa Mondială, cu Argentina
(50-3 pentru „pume”), mijlocașul de grămadă Lucian Sîrbu (33 de
ani) prefațează, pentru ProSport, întâlnirea de azi.

Cum vezi meciul de azi?

Va fi greu, pentru că și noi, și ei intrăm în teren pentru
victorie. Sperăm să câștigăm, asta ne-am propus, să arătăm că ce
s-a întâmplat cu Namibia a fost o greșeală, că ne-am relaxat prea
repede.

Sunt de bătut „jaguarii”?
Am avut o analiză video și am văzut că nu sunt chiar atât de
puternici. De aceea credem că sunt de bătut, iar pentru asta
trebuie să dăm totul. Vom muri pe teren, dacă e nevoie!

„Ne-am
făcut de râs cu Namibia”

La București este a doua echipă a
Argentinei…

Nici la Cupa Mondială nu au jucat toți titularii împotriva noastră
și ne-au dat totuși 50 de puncte. Nu trebuie să gândim așa.

Care este atuul României?
Echipa. Trebuie să fim uniți, să jucăm ce știm mai bine, iar dacă
pierdem, să ieșim cu capul sus că am încercat totul. În plus,
grămada va conta enorm de mult, trebuie să îi dominăm și lucrurile
vor veni de la sine.

Punctul forte al adversarilor…
Apărarea, au o defensivă foarte bună. Oricum, sunt recunoscuți
pentru devotamentul și spiritul lor de sacrificiu.

Eșecul cu Namibia v-a motivat mai mult?
Ne-am făcut de râs în acel meci. Ne e rușine pentru ce s-a
întâmplat și tocmai de aceea trebuie să câștigăm cu Argentina, să
arătăm că se poate.

Etapa de azi:

15:00 Italia A – Georgia (TVR2 în direct)
17:00 Scoția A – Namibia (TVR2 în direct)
19:00 România – Argentina Jaguars (TVR3 în direct)

Publicat: 15 06. 2010, 08:54
Actualizat: 15 06. 2010, 10:39