„Stejarii” sunt gata de luptă:** „Echipa este pregătită pentru meciul cu Spania”

Noul căpitan al naționalei de rugby a României, Cristian Petre,
a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că echipa sa este
pregătită pentru partida cu Spania, din Cupa Europeană a
Națiunilor, precizând că „stejarii” au avut probleme în meciurile
cu echipe mai slab cotate.

„Echipa este pregătită pentru meciul cu Spania. Toată
săptămâna am făcut antrenamente foarte bune. Am lucrat special
pentru a fi pregătiți de un meci cu o echipă mai slab cotată,
deoarece, România a cam avut probleme în astfel de partide. Orice
meci internațional înseamnă istorie pentru orice jucător. Nu este
un meci la o echipă de club și nu e un meci pe care îl putem juca
în fiecare zi. Orice jucător internațional își dorește să ajungă la
cel mai înalt nivel, iar meciul cu Spania contează pentru a ridica
nivelul în ceea ce privește Cupa Mondială”
, a spus
Cristian Petre.

Rugbystul a afirmat că se simte onorat de faptul că a fost ales
căpitan al României. „Sunt onorat și le mulțumesc
jucătorilor și staff-ului că au încredere în mine. Pe poziția de
căpitan sunt obișnuit, pentru că de trei ani am avut această
poziție la clubul la care activez în Franța. Sper că am reușit să-i
motivez pe jucători după acest meci cu Georgia și sper să fiu un
lider și pe teren”
, a adăugat Petre.

Jucătorul echipei franceze Saint Etienne s-a declarat încrezător
în capacitatea „stejarilor” de a învinge Georgia în meciul de la
Cupa Mondială din Noua Zeelandă: „În echipa Georgiei au
fost 19 jucători care activează la cluburile din Franța, în vreme
ce noi am fost doar cinci. Cred că este un atu pentru noi știind că
avem jucători de valoare care sunt accidentați sau au avut probleme
la cluburile lor și nu au putut să vină în acest moment la echipa
națională. Pentru meciul cu Georgia la Cupa Mondială situația va fi
diferită și cu siguranță putem să-i învingem”.

De asemenea, Daniel Carpo a precizat că România trebuie să
profite de meciul cu Spania și să urce în clasamentul din CEN.
„Este un meci de care trebuie să profităm, la fel cum ar
trebui să profităm și de înfrângerea Portugaliei în fața Spaniei.
Acest lucru arată că spaniolii nu vor veni doar într-o plimbare la
București și va încerca să obțină un rezultat pozitiv pentru ei.
Sunt sigur că nu se va întâmpla așa, pentru că am avut o săptămână
foarte bună și sunt destul de mulțumit de felul în care ne-am
pregătit”
, a spus Carpo.

Partida România – Spania se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00,
pe stadionul Arcul de Triumf, în Cupa Europeană a Națiunilor.

Sursa: Mediafax

Publicat: 16 03. 2011, 16:54
Actualizat: 16 03. 2011, 16:55