„Stejarii” sunt pregătiți pentru Georgia. Vezi primul XV!
Naționala de rugby a României întâlnește miercuri (ora 09:30, DigiSport), la Palmerston North, în cel mai important meci la Cupa Mondială din Noua Zeelandă, reprezentativa similară a Georgiei.Staff-ul tehnic a stabilit deja echipa cu care îi vom înfrunta pe „Lelos”.
Astfel, la fel ca în primele două meciuri, cu Scoția și Argentina grămada va fi formată din aceeași jucători, în prima linie Lăzăr, Tincu și Ion, sprijiniți de Ursache și Petre. Linia a treia va fi compusă din Macovei și Toniță (foto, în albastru), iar la închidere se va afla Carpo.
Schimbarea vine de la mijlocul echipei, unde Surugiu va face pereche cu Dumbravă.
Pe linia de treisferturi revine „centrul” Ionuț Dimofte și „aripa” Mădălin Lemnaru, în timp ce Dumitraș, folosit centru în meciul cu Anglia se reîntoarce la postul de fundaș.
ROMÂNIA:
15. Iulian Dumitraș – 14. Ștefan Ciuntu, 13. Csaba Gal, 12. Ionuț Dimofte, 11. Mădălin Lemnaru – 10. Dănuț Dumbravă (md), 9. Florin Surugiu (mg) – 7. Ovidiu Toniță, 8. Daniel Carpo, 6. Mihai Macovei – 5. Cristian Petre, 4. Valentin Ursache – 3. Paulică Ion, 2. Marius Tincu (cpt), 1. Mihai Lazăr.
Rezerve: 16. Bogdan Zebega, 17. Silviu Florea, 18. Valentin Poparlan, 19. Daniel Ianus, 20. Valentin Calafeteanu, 21. Constantin Gheara, 22. Florin Vlaicu