Surpriză la IRB Nations Cup: Georgia învinge Scoția A!

Reprezentativa de rugby a Georgiei a realizat una dintre cele
mai mari surprize din istoria IRB Nations Cup, după ce a învins,
vineri, selecționata Scoția A, cu scorul de 22-21 (3-13), în cel
de-al treilea meci al zilei disputat pe arena „Arcul de Triumf” din
București.

Punctele formației georgiene au fost marcate de Sutiașvili, un
eseu, transformat de Kiasașvili, care a mai reușit să fructifice și
cinci lovituri de penalitate. De partea cealaltă, echipa Scoției,
deținătoare trofeului, a reușit două eseuri prin Robertson și
Fusaro, dintre care unul transformat de Laidlaw, același jucător
reușind să fructifice și trei lovituri de penalitate.

Performanța reprezentativa georgiene este cu atât mai importantă cu
cât doar doi jucători din naționala mare a Georgiei au evoluat în
acest meci, restul fiind jucători provenind dintr-un lot secund. În
primele două meciuri ale competiției, România a pierdut, cu scorul
de 17-21 (7-3), în fața reprezentativei Namibiei, iar Italia A a
învins, cu scorul de 22-20, selecționata Argentina Jaguars.

Următoarele partide vor avea loc marți, după următorul program:
Italia A – Georgia (ora 15.00), Scoția A – Namibia (ora 17.00),
România – Argentina Jaguars (ora 19.00).

Publicat: 11 06. 2010, 21:43
Actualizat: 11 06. 2010, 21:47