Timișoara și Baia Mare** sunt pregătite pentru marea finală

RCM Timișoara, prima echipă din provincie care a cucerit titlu național și CSM Știința Baia Mare, ultima echipă din provincie care a ridicat trofeul se întâlnesc duminică, de la ora 16:00, pe Stadionul Național Arcul de Triumf, în marea finală a SuperLigii CEC Bank. Meciul de peste două zile a fost prefațat de cei doi căpitani, Stelian Burcea și Mihai Macovei.

Aflat la cea de-a patra finală consecutivă cu Baia Mare și la ultimul meci în tricoul „zimbrilor”, Mihai Macovei speră să se despartă de aceștia cu un trofeu. „Baia Mare a ajuns în cea de-a patra finală consecutivă. Am venit cu gânduri mari la București, vrem să păstrăm titlul în Maramureș. Sper să fie un meci frumos. Timișoara are un lot valoros, cu jucători consacrați, cu multă experiență. Ne așteptăm la un meci greu însă vom intra pe teren pentru a ne apăra trofeul „, a spus Macovei, triplu campion național cu Baia Mare.

Căpitanul timișorenilor, Stelian Burcea își dorește ca sărbătorirea celor 40 de ani de la primul și singurul titlu cucerit de bănățeni să se facă printr-un alt trofeu istoric. „Ne-am dorit de foarte mult timp să jucăm finala. Mă bucur că nu avem nicio accidentare și putem alinia cea mai bună formulă în acest joc. Sper să fie un meci spectaculos, pentru că sansele sunt egale pentru ambele echipe. Trebuie să fim pragmatici, nu trebuie să mai demonstrăm nimic, ne gândim doar la rezultat. Ne dorim să aducem la Timișoara al doilea titlu din istoria clubului pentru ca sărbătoarea celor 40 de ani să fie mai frumoasă”, a declarat Burcea.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Franța compusă din Attalah Salem, Millotte Laurent și Guaragna Raphael. Attalah Salem a arbitrat și finala Cupei României de anul trecut, de la Alba Iulia, în care Timișoara a învins Baia Mare cu 32-10.

Publicat: 05 10. 2012, 17:02
Actualizat: 05 10. 2012, 17:16