Tincu fortifică grupul „stejarilor”
Campion al Franței cu USA Perpignan, în acest an, Marius Tincu este anunțat titular astăzi, la ora 20:00, în dificilul meci pe care România îl va susține cu Franța A. El a fost vineri, în tribuna stadionului “Arcul de Triumf”, salutându-se cu Cusiter și Porical.
Sosit joi, la București, cu mașina, Tincu n-a fost folosit în meciul câștigat (17-11) de “stejari” cu Uruguay-ul, antrenorii Lairle și Nier permițându-i să-și tragă sufletul. Astăzi însă, talonerul se va afla față-n-față cu ai săi colegi de la USAP, fundașul Porical, eroul finalei de la Paris, fiind anunțat titular – din XV-le de start cu care Franța a învins (31-15) Italia A, în prima zi, au mai rămas Mazars, Malonga și Villaceca. “Vom lupta pentru victorie. Suntem într-o formulă aproape completă. Jucătorii tineri au crescut și ei”, a declarat puternicul înaintaș român. Cu uriașul jucător cap de grămadă, înaintarea noastră are o ușoară superioritate în fața celei franceze, însă Franța A se descurcă mai bine la jocul în câmp deschis. “Cocoșii” anunță că vor juca la rezultat, ei propunându-și câștigarea IRB Nations Cup.
Meciurile zilei: Scoția A – Uruguay (ora 16:00), Italia A – Rusia (18:00 / TVR2), România – Franța A (20:00 / TVR2). Clasament: 1. Scoția A 5 puncte, 2. Franța A 5p, 3. România 4p, 4. Uruguay 1p, 5. Italia A 0p, 6. Rusia 0p.