Tincu, legionar** român!

Naționala de rugby a României a reușit, după patru ani, să
spargă gheața în întâlnirea cu marea rivală, Georgia. „Stejarii” au
câștigat sâmbătă în fața reprezentativei „lelos” cu 22-10 (13-7),
cucerind și Cupa „Antim Ivireanu”, trofeu ce se acordă în meciurile
directe. Pentru a păstra șanse de a merge în recalificările Cupei
Mondiale din 2011, România trebuie să învingă sâmbătă Portugalia,
la două puncte diferență.

La o săptămână după ce a reu­șit un eseu în Franța, pentru
echipa de club, Perpignan, Marius Tincu a „recidivat”, de această
dată la naționala României. Marcator al singurei încercări a
partidei, talonerul care va împlini luna viitoare 32 de ani s-a
numărat printre principalii artizani ai unei victorii care a
consfințit prima înfrângere a gruzinilor în această ediție a CEN.
„Sunt foarte fericit. Nimic nu se compară cu o reușită la
națională, este cu totul altceva când înscrii pentru țara ta. Mă
bucur că am arătat că avem dorința și ambiția de a
câștiga„, mărturisește el.

Munca pământului, secretul vitezei
Marius vorbește simplu, în spatele cuvintelor ascunzân­du-se o
modestie pe care doar marii sportivi o au. Nimic nu îți lasă
impresia că este campion al Franței cu Perpignan și că este
considerat unul dintre cei mai buni jucători pe postul lui din
Hexagon. O reușită de viață în care primii pași au fost făcuți în
comuna Vânători (județul Iași), un început care i-a șlefuit multe
dintre calități. „Până la 15 ani mi-am ajutat familia,
acasă, la țară. Nu m-am dat niciodată înapoi de la muncile
pământului și tot ce era prin bătătură, iar toate astea m-au ajutat
în felul în care m-am dezvoltat„, dezvăluie el secretul
vitezei incredibil de mare pe care o are pentru un jucător din
prima linie.

Medalia
de campion, la sertar
Component de cinci sezoane al formației Perpignan, Tincu are și un
regret când vine vorba de campionatul României, unde a evoluat,
timp de patru ani, la „U” Cluj. „E o satisfacție să iei
titlul în Franța, dar e mai frumos să fii campion în țară la tine,
cu ai tăi. Chiar dacă evoluezi în străinătate, lumea din România te
apreciază mai mult. Întotdeauna mi-am dorit să fiu campion al
României, dar mai sus de locul 2 nu am ajuns”, explică el.
Sezonul trecut a bifat una dintre cele mai dragi reușite, câștigând
cu echipa de club titlul național din Hexagon. „Medalia e
într-un sertar pentru că nu știu unde o să termin, unde o să îmi
fie casa și, deocamdată, aștept. E o satisfacție, dar nu sunt genul
care trăiește în trecut, contează ce va fi acum„,
mărturisește el.

Un soldat
credincios echipei
Pe lângă talentul sportiv, Tincu este apreciat și pentru dăruirea
pe care o arată pe teren: „Vin la națională ca un soldat
credincios să ajut echipa, rugbyul românesc, pentru că datorită lui
sunt unde am ajuns azi. Pentru asta ne întoarcem toți, este dorința
de a ști că poți lăsa ceva după tine„. Cuvintele se leagă
repede, gândurile zboară deja la următorul meci, cu Portugalia, dar
un puști slăbuț, înalt se apropie și, timid, îi spune lui Marius că
este de la echipa din Pașcani, locul unde „stejarul” și-a început
cariera, și că au venit toți la meci, să îl vadă. Marius zâmbește
și se îndepărtează cu puștiul. Merge să îi salute pe cei care,
peste câțiva ani, visează să îi călce pe urme.