Federația Franceză de Rugby (FFR) a transmis, la International Rugby Board (IRB), dosarul talonerului Marius Tincu (USA Perpignan). Suspendat din toate competițiile pe o perioadă de 18 săptămâni, după ce Comisia de Disciplină a European Rugby Cup (ERC) l-a găsit vinovat de un procedeu periculos denumit „furculiță” (a băga degetele în ochii unui adversar, în grămadă), în timpul meciului cu Ospreys (Țara Galilor), românul s-a adresat Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Franța (CNOSF). Intervenția a fost determinată de faptul că suspendarea sa a fost dictată deși nu s-a probat respectiva agresiune, decizia fiind luată doar în urma declarațiilor a doi jucători de la selecționata galeză. În condițiile în care Perpignan era pe punctul de a se adresa justiției civile, CNOSF a recomandat Ligii Naționale de Rugby (LNR) din Hexagon să-i permită jucătorului român să evolueze în campionat. Ceea ce s-a și întâmplat. Revenirea lui Tincu pe teren a încălcat regulamentele IRB, care prevăd extinderea unei suspendări în toate competițiile. Decizia a determinat forul mondial să ceară explicații din partea federației de la Paris. Aceasta a trimis concluziile sale, menționând însă că susține „prevederile internaționale”. Marius Tincu a disputat două meciuri de campionat pentru USA Perpignan, în perioada în care era suspendat din Cupa Europei, însă nu va putea participa la meciurile echipei României din luna februarie. După ce LNR i-a permis să joace în Top 14, el a declarat că nu se mulțumește cu această decizie, dorința lui fiind de a-și dovedi în justiția civilă nevinovăția. În cariera sa, Marius Tincu n-a comis gesturi neregulamentare de genul celui pentru care a fost pedepsit. International Rugby Board (IRB) va analiza cazul și va lua o decizie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER