Tot ce trebuie să știi despre România-Portugalia la rugby, meciul care decide locul 1 din grupă! Care e primul XV al „stejarilor”

Meciul de rugby dintre Romania si Belgia, din cadrul Rugby Europe Championship 2024, desfasurat pe Stadionul National Arcul de Triumf din Bucuresti, sambata 10 februarie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Prima reprezentativă de rugby a României joacă ultimul meci al Grupei B din Campionatul European 2024, contra Portugaliei.

Partida se dispută sâmbătă, de la ora 16:30, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf. Biletul de intrare este 15 lei.

Tot ce trebuie să știi despre România-Portugalia la rugby, meciul care decide locul 1 din grupă! Care e primul XV al „stejarilor”

  • „Stejarii” au două victorii din tot atâtea partide disputate, cu Polonia (20-8 în deplasare) și cu Belgia (33-18).

Tricolorii se află pe primul loc în grupă, având șansa, în funcție de rezultatele ultimei runde, să joace semifinala pe teren propriu.

ProSport a făcut o analiză în ceea ce privește rezultatul cel mai bun pentru calificarea de pe primul loc în grupă.

„Staff-ul tehnic a stabilit echipa pentru partida cu Portugalia, în Primul XV fiind făcute 5 modificări față de echipa care a început meciul cu Belgia, de săptămâna trecură.

Astfel, pe înaintare în linia a treia începe Florian Roșu, iar pe treisferturi, Gabriel Rupanu este mijlocaș la grămadă, la centru, aripă și fundaș fiind trei jucători care evoluează pentru prima dată în această ediție a Campionatului European, Taylor Gontineac, Ionuț Dumitru și Marius Simionescu.

De remarcat revenirea în echipă după aproape doi ani a lui Ionuț Dumitru și Daniel Plai. De asemenea, în fața debutului pentru Stejari se află tânărul jucăor, Adrian Mitu de la Pau”, anunță FR de Rugby..

David Gérard atrage atenția

„Este ultimul meci din grupă cu cel mai periculos adversar, Portugalia, echipa care a fost revelația ultimei Cupe Mondiale disputate în Franța. Nu avem altă alegere, dacă dorim să jucăm semifinala în fața propriilor suporteri, decât să îi învingem și credeți-mă, nu va fi ușor.

Jucătorii sunt pregătiți, depinde doar de ei să decidă următoarea etapă a competiției”, a declarat David Gérard, antrenorul Stejarilor.

Care este echipa României în meciul cu Belgia?

  • Jucători: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo) C, 3. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 4. Ionuț Lucian Mureșan (SCM USV Timișoara), 5. Ștefan Iancu (CSM Știința Baia Mare), 6. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 7. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 8. Damian Strătilă (CSA Steaua), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara) 10. Alin Conache (CSA Steaua), 11. Manumua Tevita (SCM USV Timișoara), 12. Fonovai Tangimana 13. Taylor Gontineac (Rouen Normandie), 14. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara)
  • Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CS Rapid), 17. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 18. Vasile Balan (CSA Steaua), 19. Johan Van Heerden (CS Dinamo) 20. Adrian Mitu (Pau), 21. Florin Surugiu (CS Rapid), 22. Daniel Plai (SCM USV Timișoara) , 23. Ovidiu Neagu (CS Dinamo)
  • Staff: David Gérard – antrenor principal, Jonathan Edward Brooks Callard – antrenor cu treisferturile și atac, Simon Maisuradze – antrenor înaintare, Raphaël Francois Saint-André – antrenor asistent cu treisferturile și îndemânare (skills), Michaël Dallery – antrenor principal cu pregătirea fizică, Paul Cere-Labourdette – antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS, Daniel Carpo – antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS, Daniel Răzvan Wanya Crîngu – medic, Marius Lică Todosi – kinetoterapeut, David Popa – analist video

Nici o televiziune din România nu va transmite meciul! Partida poate fi urmărită în direct pe Rugby Europe TV, platforma rugbyeurope.eu, după crearea unui cont gratuit de acces.

Publicat: 16 02. 2024, 18:32