Turneul celor șase națiuni, de la mit la realitate**

Ca orice lucru de bun simț care
presupune existența unor gentlemeni, atât acest sport, cât și
debutul competiției își au originile în Insulele Britanice. Două
sunt elementele principale care au caracterizat, în principal, unul
dintre cele mai mari evenimente din lumea sportului și anume,
rivalitatea anglo-franceză, care a condus chiar la îndoctrinare
politică și războaie duse prin presă, pe de o parte, și lupta celor
mici din Regat împotriva fratelui mai mare, Anglia, aceștia văzând
sportul ca un mijloc de revanșă pentru umilințele istorice pătimite
din partea regilor englezi. Trebuie spus, însă, că totul s-a
rezumat la o luptă cavalerească, rugby-ul fiind „un sport de golani
practicat de niște domni”. Fair-play-ul a a fost și a rămas unul
dintre elementele definitorii pentru turneu, iar sportivitatea s-a
transmis și în tribune, unde nu au existat niciodată probleme cu
huliganii. Desigur, niște derapaje au existat. Atât pe teren, cât
și în tribune. De acestea au fost vinovați, fără excepție,
francezii, și vom reveni pe parcursul acestui articol asupra
acestui lucru.

O istorie
pe scurt

În anul 1871, Anglia și Scoția au disputat primul meci
internațional de rugby, iar după 12 ani în care cele două (să le
spunem țări, deși termenul este impropriu, ambele teritorii făcând
parte din ceea ce se numește Marea Britanie) au jucat meciuri
amicale s-a ajuns la concluzia că este necesar să existe o
competiție regulată. Astfel a apărut Home International
Championship, în anul 1883, și la care au participat Anglia,
Irlanda, Scoția și Țara Galilor. În context, să facem precizarea că
Irlanda nu era, la vremea aceea, un stat independent, ci făcea
parte din Regatul Unit. Republica Irlanda avea să-și câștige mult
mai târziu independența, la sfârșitul primului război mondial, dar
o parte din insulă, sudul, a rămas în componența Marii Britanii și
poartă numele de Irlanda de Nord. Trebuie spus, însă, că
nordirlandezii participă la competițiile sportive sub culorile
Republicii Irlanda, deși sunt supuși britanici, de fapt. Evident,
inclusiv la rugby. Cu o singură excepție majoră, fotbalul. Revenind
la turneul inaugural, cel din 1883, să precizăm că el a fost
câștigat de Anglia, care și-a adjudecat și prima Triplă Coroană,
trofeu care răsplătește federația insulară care și-a depășit
partenerele britanice. Până în 1893, turneul a fost adjudecat doar
de Anglia și Scoția, în acel an ediția fiind câștigată, în
premieră, de Țara Galilor, iar următoarea, tot pentru prima oară,
de Irlanda.

Se naște
„five nations”

Trofeele adjudecate de galezi în anii 1908 și 1909 pot fi privite
ca Grand Slam-uri, deoarece îi învinseseră și pe francezi, cocoșii
participând ca invitați în primele patru ediții, abia din 1910 ei
fiind integrați oficial. Din acel an există și denumirea, care avea
să devina celebră, de Turneul celor 5 națiuni. Tot Anglia își
adjudecă și prima ediție în noul format, care însemna patru meciuri
de fiecare, doua acasă și două în deplasare, invers anul următor.
Evident, competiția s-a întrerupt între 1914 și 1918, din cauza
primei conflagrații mondiale. În 1931, Franța a fost exclusă din
turneu pentru „atentat la puritatea sportului”, dar vom reveni mai
târziu asupra acestui aspect. Practic, turneul revine la vechea
denumire de Home International Championship, dar va fi întrerupt,
pentru a doua oară, în 1939, din cauza izbucnirii celei mai mari
conflagrații din istoria umanității. Va fi, însă, reluat în 1947,
cu Franța reintegrată, motiv pentru care competiția se va renumi
Five Nations, ediție câștigată, la egalitate de Anglia și Țara
Galilor. Franța căștigă prima oară în 1954, la egalitate cu Anglia
și Țara Galilor, abia în 1959 se încoronează din nou prima, dar
netrebuind să împartă laurii cu nimeni altcineva. Trebuie spus,
însă, că din cauza meciurilor puține (doar patru) și a neluării în
considerare nici a victoriei directe, nici a esaverajului și nici a
punctaverajului, erau șanse mari ca trofeul să fie adjudecat de mai
multe țări.

Mereu cu
„casa închisă”

Începând cu anii ’70, turneul devine unul dintre cele mai populare
din lume, doar Olimpiadele și Campionatele Mondiale de Fotbal
depășindu-l ca audiență. În 1972 turneul este anulat după ce Scoția
și Țara Galilor au refuzat să joace la Dublin. (Precum am spus mai
sus, Irlanda este despărțită în două, o republică independentă, cu
capitala la Dublin și o provincie semiautonomă care este legată
politic de Regatul Unit și având capitala la Belfast; evident, o
parte a populației Ulsterului simpatizează cu Irlanda și ar dori să
fie parte a acesteia, dar o majoritate relativă de religie
protestantă dorește să continue cu Anglia. Evident, Dublinul a
încurajat și finanțat luptele de stradă care au însângerat străzile
Belfastului până de curând. Atunci, în acel an, se ajunsese până la
război civil, bătăile dintre protestanți și catolici au fost de o
ferocitata extremă, guvernul de la Londra trebuind să facă apel la
armată pentru calmarea spiritelor.) În 1973 se consemnează o nouă
premieră, toate națiunile fiind declarate câștigătoare, fiecare
dintre acestea câștigând și pierzând câte două partide. Să
consemnăm și faptul că deceniul șapte este un Golden Age pentru
galezi, aceștia adjudecându-și de opt ori trofeul, de trei ori
realizând Marele Șlam și o dată Tripla Coroană. Ca o curiozitate,
turneul nu avea și un trofeu care să fie înmânat învingătorilor.
Abia din 1993 există și așa ceva, primul fiind adjudecat de cocoșii
galici, urmați de galezi și de englezi. Scoțienii au ridicat și ei
trofeul deasupra capului în 1999, iar singurii care nu au avut
ocazia să-l prezinte suporterilor sunt irlandezii. Ultimii care au
câștigat trofeul în varianta Five Nations Trophy sunt scoțienii;
asta, deoarece după admiterea Italiei în competiție s-a ajuns la un
nou format denumit, evident, Six Nations Championship, cu Anglia
primă căștigătoare, în anul 2000.

Reguli,
trofee, ciudățenii și… Garibaldi

În anul 1994 regulamentul s-a schimbat, fiind introdusă
departajarea după diferența de punctaveraj în cazul egalității de
puncte. Să mai remarcăm că Țara Galilor a reușit primul Grand Slam
având de disputat mai multe meciuri în deplasare decăt acasă,
acesta rămânând și ultimul până în prezent. În paralel cu
adjudecarea trofeului sau de acordarea simbolică a Lingurii de Lemn
ultimei clasate, există mai multe dispute paralele între țările
aflate în competiție. Cea mai veche este Calcutta Cup, disputată în
fiecare an între Anglia și Scotia încă din anul 1879, iar cea mai
nouă, datănd din 2007, se numește Trofeul Giuseppe Garibaldi,
disputată între Franța și Italia. Nu prea înțelegem care este
legătura dintre unificatorul Italiei și rugby, dar nu ne permitem
să comentăm acest lucru. Mai precizăm doar că există și Millenium
Trophy, disputat de Anglia și Irlanda. Există și versiunea feminină
a turneului, a cărui primă ediție s-a disputat în 2001, tot cu șase
membri, cu mențiunea că locul Italiei era ocupat de Spania. Asta,
până în anul 2007, atunci când Italia a înlocuit Spania.

Cifre
grăitoare

Recordul pentru cele mai multe puncte înscrise într-un singur meci
(35), ca și cel pentru cele mai multe marcate într-un singur sezon
(89) este deținut de englezul Johnny Wilkinson, care a reușit
aceste performanțe în sezonul 2001. Totuși, cele mai multe puncte
marcate în carieră (este vorba, evident, doar de meciurile
disputate în turneu) le-a reușit irlandezul Ronan o’Gara, exact
499. Cele mai multe eseuri realizate într-un singur meci le-a
reușit scoțianul *George Linsay, în număr de cinci, într-o partidă
disputată împotriva Țării Galilor, în anul 1887. Cele mai multe
apariții ca titular le-a avut irlandezul Mike Gibson, care a între
anii 1964 și 1979 a îmbrăcat de 56 de ori tricoul naționalei
trifoiului. Pe de altă parte, formația care a înscris cele mai
multe puncte într-un singur meci (80) este Anglia, într-o partidă
disputată împotriva Italiei, în 2001, tot englezii reușind cele mai
multe puncte marcate într-o singură ediție (229), dar și cele mai
multe eseuri (28). Toate acestea, tot în turneul disputat în
2001.

100 de ani pentru Franța

Având în vedere că aceasta este o ediție centenară pentru cocoși,
am consultat presa franceză pentru a vedea cum se vede acest lucru
de pe malurile Senei, dar și câteva idei generale despre acest
fenomen rugbystic. Daniel Herrero, fost mare jucător și antrenor,
consideră că britanicii au dreptul la respectul întregii lumi
pentru faptul de a fi dat lumii un joc atât de bărbătesc și,
totuți, atât de corect. „În momentul în care am fost invitați să
participăm, în 1910, rugby-ul avea, deja, o lungă tradiție
universitară în Marea Britanie. La noi, acest sport practic nu
exista. Evident, am practicat un joc urât la început, chiar lipsit
de fair-play, dar nu doream să pierdem prea rău! Ce naiba, le-au
spus chiar băieții noștri, ne-ați invitat ca să ne umiliți pe
teren? Take it easier, my friends! Faut le prendre a la legere,
quoi!” În ceea ce privește excluderea Franței în anii 30, expertul
o consideră corectă. Și nu prea… „Deci, repet, la ei studentii și
universitățile au însemnat rugby-ul. La noi, s-a creat pe stilul
asociativ, al cluburilor. De aici, competiția între asociațiile
sportive. Și tot de aici, ideea de a fi plătit pentru o cutare sau
cutare performanță. Pe de altă parte, tocmai englezii vorbesc
despre bani? Păi, la ei banul e religie!” Deși nu prea iubit în
Hexagon, sportul cu balonul oval este îmbrățișat imediat de
occitani, de catalani și de provensali, adică de cei din sudul
Franței. Andre Boniface, o altă celebritate în materie, își aduce
aminte de anii ’50. „Trenuri întregi cu suporteri veneau din sud și
invadau Parisul. De aici, oamenii schimbau trenul, coborau iar la
Calais, de acolo vaporul către Dover, alt tren… Nu erau trenurile
de mare viteză de azi, oamenii veneau cu mâncare de acasă,
economiseau un an întreg pentru a merge la Londra sau în orașele
celtice. Repet, fără suporteri, acest turneu nu ar fi
supraviețuit!”

Englezi
moralizatori

Britanicii, englezii în special, nu-i au deloc la inimă pe
francezi, dar motivele acestui lucru nu constituie subiectul
prezentului articol. Brian Moore, fostul taloner al echipei
trandafirului, explica unul dintre motivele „dragostei”
anglo-franceze. „Cred că europenii practică un joc urât, trag de
păr în grămadă, execută auturi scurte (pe vremea aceea lucru
interzis de regulament) etc. Probabil, există și o componentă
culturală, dar nu vreau să ajung la acest aspect. Vă spun, însă, cu
mâna pe inimă, că atunci când mergeam către Twickenham, ni se punea
să ascultăm discursul lui Henric al V-lea la Harfleur. (Unul dintre
cei mai mari regi ai Angliei, a obținut o mare victorie lângă
Bordeaux și a devenit stăpân peste jumătate din Franța. În ce
privește acel discurs, el a fost făcut nemuritor de Shakespeare în
piesa omonimă, dar trebuie spus că astăzi acel discurs ar fi fost
considerat xenofob. Pe urmă, englezii au asasinat pe cavalerii
francezi care se predaseră, ceea ce, chiar și atunci, era
considerată crimă de război.) Îmi dădeau lacrimile de emoție…
Acum, privind retrospectiv, nu cred că este normal să-ți montezi
oamenii în felul acesta. Doar nu e un război, la naiba! Bine barem
că spectatorii au avut mai multă minte decât antrenorii noștri și
au fost fair-play. Admit, însă, că nu-mi făcea plăcere să joc
contra francezilor. Dar, să fim serioși, au dat atâta acestui
turneu și rugby-ului în general, mai crede fostul jucător.

Turneul
în cifre

Conform rugby.ro, festinul Six Nations are nenumărate implicații
financiare. Sponsorul oficial, Royal Bank of Scotland, a calculat
că în 2008 a existat un impact de aproape 400 milioane de lire
sterline asupra economiilor celor șase țări participante, iar
jumătate din această sumă a fost atrasă exclusiv de stadioanele pe
care s-a jucat.

Pentru susținerea turneului sunt angajați 2.700 de oameni, dar
legate de eveniment alte 22.000 de slujbe temporare. Cu o medie de
nouă milioane de telespectatori pe meci, Six Nations atrage
venituri considerabile și din partea televiziunilor. Previziunile
specialiștilor vorbesc despre faptul că veniturile cumulate de pe
urma a trei ani de turneu le vor depăși pe cele generate de
Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra.

Programul
etapei I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în prima
etapă la Turneul celor Șase Națiuni la rugby:

Octavian METONI