Un rugbist australian în vârstă de 25 de ani a decedat după o accidentare suferită la un meci

Rugbistul australian James Ackerman a decedat, luni, la vârsta de 25 de ani, în urma unei accidentări la cap pe care a suferit-o la un meci disputat sâmbătă, a anunțat Queensland Rugby League.

Ackerman era component al echipei Sunshine Coast Falcons. El s-a accidentat grav la meciul de sâmbătă, din deplasare, cu Norths Devils. El a primit primul ajutor pe teren, după care a fost transportat la spital, însă nu a mai putut fi salvat, iar luni a încetat din viață.

Potrivit bbc.com, partida de sâmbătă a fost suspendată după accidentarea lui Ackerman.

 

Publicat: 22 06. 2015, 14:26
Actualizat: 22 06. 2015, 14:27