Un stadion ultramodern, in loc de doua mai mici

MOTTO: Rugbyul românesc e un "Castel în Carpați" în care se învață de vreo 70 de ani "uitarea de sine" – cum spune Viorel Morariu, sau "rațiunea colectivă a grămezii" – cum spunea unor tineri-rugbyști antrenorul-poet Tudor George, într-o după amiază – sunt mulți ani de atunci – pe Federație, terenul de lângă Arcul de Triumf care ar fi trebuit să devină Arms Park-ul nostru…
Ioan CHIRILĂ‚, "Viața la puls 200" (1981)

Fără să fie la concurență, atletismul și rugbyul împart de câteva decenii complexul sportiv situat, așa cum o spunea și Nea Vanea, lângă Arcul de Triumf.

Animați de cele mai bune intenții față de sportul pe care îl slujesc, dar lipsiți de orice urmă de toleranță, oamenii de rugby au contestat deseori prezența atletismului la "Șosea" (denumirea mai veche a "Tineretului"). Aceștia au susținut că meciuri cu balonul oval s-au disputat mai mereu acolo, inclusiv pe actualul stadion folosit de atleți. Iar în sprijinul afirmației lor, au adus ca argument faptul că în iunie 1913, Grigore Cantacuzino, primarul de atunci al Bucureștiului, a cedat acest teren Federației Societăților Sportive din România (FSSR), pe timpul existenței acesteia, pentru o chirie anuală simbolică de 1 leu. Din acest motiv, pe atunci, dar și mai târziu, "Tineretului" era cunoscut drept stadionul Federației. Însă nu al Federației Române de Rugby, cum au crezut slujitorii balonului oval, ci al unui organism (acel FSSR de care pomeneam mai sus) care s-a transformat apoi în Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport (CNEFS) și care astăzi poartă titulatura de Minister al Tineretului și Sportului.

Cum spuneam, în 1990, în contextul în care toată lumea avea de făcut revendicări de terenuri, de imobile șamd, oamenii rugbyului nostru au încercat să obțină dreptul de folosire a terenurilor de la "Tineretului". Nu exista însă un cadru juridic. Cu toate acestea, cei de la Federația Română de Atletism s-au mișcat mult mai bine și mult mai rapid – președinte al FRR în 2000, Dumitru Mihalache spunea că un merit l-a avut și Nicolae Mărășescu, care a fost o vreme secretar de stat pe probleme de sport în MTS. S-a mers pe ideea că nu se poate intra cu buldozerele într-o bază sportivă (campionii olimpici pe care îi are atletismul românesc ar fi manifestat în stradă). Deși nu au primit în concesiune terenul dinspre Ștrandul Tineretului (abia prin 2000 guvernul a schimbat statutul terenului), oamenii atletismului au început să amenajeze stadionul central. Au montat pista sintetică de atletism. Au modernizat tribuna. Au ridicat un nou sediu. "Ceea ce le reproșez colegilor de la Federația de Rugby este că din 1990 nu au făcut efectiv nimic în jumătatea lor. (…) E păcat de acel complex de rugby unde nu s-a mișcat un deget. Copiii vin să joace rugby în noroi, în mizerie. Nu ar fi fost o cheltuială mare, iar eu știu că Federația de Rugby a beneficiat de niște bănuți de la forul internațional. Nu discut acum pe ce s-au dus banii. Pe echipament, pe cantonamente. Le-am și spus-o: Nu ați rămas cu nimic!", declara Iolanda Balaș, președintele FR de Atletism, în 2000, în revista "Rugby magazin".

Stadionul "Arcul de Triumf", arenă la nivelul anilor 80

Marile națiuni ale rugby-ului se mândresc, și nu de azi, de ieri, cu stadione impunătoare. Englezii au "Twickenham", galezii au ridicat "Millennium Stadium" pe locul legendarului "Arms Park", scoțienii joacă pe "Murrayfield", iar irlandezii refac "Lansdown Road". Francezii fac oarecum excepție, ei împărțind cu fotbalul ultramodernul "Stade de France". Rugbyștii români au visat dintotdeauna să dețină o arenă de aceeași anvergură, însă totul a rămas în fază de proiect. Este adevărat, fostul stadion ANEFS (Republicii), din care n-au mai rămas decât câteva ziduri între care se află parcarea Parlamentului, a fost inaugurat pe 10 mai 1926, printr-un meci de rugby care a opus echipa României și selecționata Armatei franceze. Cu toate acestea, niciodată sportul cu balonul oval nu s-a simțit acasă pe acea arenă. (1)

Conducătorii FR de Rugby n-au știut să profite nici măcar de victoriile istorice obținute în fața Franței și a națiunilor de limbă engleză în anii 70-80. Paradoxal, nu s-a profitat deși Regina Elisabeta a II-a a amintit de aceste succese în discuțiile purtate cu Ceaușescu cu ocazia vizitei acestuia la Londra. N-a contat nici faptul că Federația era condusă pe atunci de oameni politici influenți, inclusiv de vice-premierul Emil Drăgănescu. Stadionul Național de Rugby a rămas tot în fază de proiect. E drept, macheta a fost "mutată" atunci pe "Parcul Copilului", fief-ul Griviței Roșii. 

Abia în ultimii ani s-a reușit refacerea gazonului pe cele trei terenuri de la "Tineretului" și s-au ridicat trei tribune pe structură metalică. Acestea, ca de altfel și instalația de nocturnă (care răspândește lumina neuniform pe teren), sunt însă departe de pretențiile secolului XXI. Ele sunt puse în umbră și de tribuna principală care se ridică acum la stadionul de atletism "Iolanda Balaș". (2)

Foto: Marian BURLACU

La meciul cu Rusia, de sâmbătă, naționala de rugby a strâns circa 2.500 de spectatori. Prea puțini pentru a se justifica ridicarea unui stadion de 20.000 – 30.000 de locuri, ar spune unii. Pe jumătate adevărat, pe jumătate fals, pentru că respectiva arenă acoperită ar putea fi folosită și pentru alte competiții sportive, și pentru concerte sau expoziții. Iar așa s-ar putea obține beneficii importante.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Baschet, baseball și fotbal american, pe același stadion acoperit în 1965!

Dacă n-aș fi român, probabil că m-aș mira văzând cum într-o țară nu atât de prosperă astăzi, unde banii nu se află pe toate drumurile, două federații, de rugby și de atletism, ridică două stadioane învecinate, când mult mai simplu ar fi fost să se facă unul singur, mult mai modern, care să fie folosit în comun (spațiul rămas putea fi destinat altor utilități – săli de forță, saună, hotel etc). Cum trăiesc aici, cunosc că lipsa de colaborare, invidia, dezbinarea fac ca și în sport să se risipească banii contribuabililor, adică ai noștri (a se vedea și discuțiile care au apărut în legătură cu amenajarea unei piste de atletism pe viitorul Stadion din Complexul "Lia Manoliu" sau incapacitatea federațiilor de baschet, handbal și volei de a se angaja într-un proiect comun de ridicare a unei moderne săli de jocuri în București).

Cum au acționat americanii – și nu acum, ci în urmă cu patru decenii? Prin anii 80, am aflat cu surprindere despre Houston Astrodome, primul stadion acoperit din lume. Cum verile au fost și sunt toride în Texas, mai multe echipe de baseball de acolo s-au plâns că nu pot juca pe arene descoperite. Așa că americanii, oameni inventivi, s-au gândit în 1962 să facă una ferită de razele soarelui. Considerat a fi "A 8-a minune a Lumii", stadionul a costat, la acea vreme, 35 milioane de dolari. La exterior, el are un diametru de 216,4 metri (formă circulară), iar plafonul se ridică la 63,4 metri deasupra suprafeței de joc. Capacitatea lui? 62.439 de locuri pentru fotbal american, 54.816 pentru baseball! Iar dacă în 1965, la inaugurare, gazonul era natural, din anul următor a fost schimbat cu unul artificial (inițial, acoperișul era din materiale transparente, însă jucătorii s-au plâns că soarele le intră în ochi, astfel că s-a renunțat la acestea; fără lumină, iarba se sufoca, astfel că s-a adoptat iarba sintetică). Așadar, într-o țară ca SUA, în care nu era o problemă să ridici stadion lângă stadion, baschetul, baseball-ul și fotbalul american au preferat să împartă aceeași incintă (3) – acolo s-au desfășurat și întreceri de rodeo, dar și spectacole (recordul de spectatori a fost atins pe 3 martie 2002, la concertul George Strait: 68.266). În România, în schimb, fiecare sport cu stadionul lui… Stadion mai mic, nu atât de modern… Nu contează! Vin banii de la buget. Căci oricum mai inventează guvernul câteva taxe în plus ca să susțină risipa… (4)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Așa arată "Astrodomul" din Houston, primul stadion acoperit din lume. Deși are aproape 45 de ani, arena este și acum una dintre cele mai moderne din lume

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În încheiere, dacă nu v-am convins, vă invit la un exercițiu de imaginație. Vă rog să vă închipuiți că la "Tineretului", lângă Arcul de Triumf, ar exista un stadion acoperit. Bun și iarna, când ninge sau e ger. Bun și vara, când e caniculă. (5) Și că mergeți la această arenă să urmăriți întreceri de atletism, dar și meciuri de rugby. Și nu numai. Pentru că fiind făcut cu cap – rugby-ul nostru are câțiva arhitecți, dar și ingineri constructori (inclusiv Octavian Morariu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român) printre foștii săi practicanți -, structura sa permite transformarea în teren de tenis, în patinoar, în bazin de înot, în sală pentru handbal, volei și baschet. În funcție de eveniment. Tot acolo s-ar putea ține concerte. Sau saloane auto. Sau expoziții. Astfel încât cei care l-ar adminstra ar scoate bani frumoși, bani din care să trăiască și atletismul, și rugbyul. Iar bucureșteanul s-ar putea bucura de timpul său liber.

OK. Acum voi pocni din degete. Și visul va lua sfârșit.

Oare când va avea rugby-ul românesc "Arms Park"-ul despre care Ioan Chirilă spunea că îl merită?

NOTELE AUTORULUI
1. În București, naționala de rugby a disputat meciuri-test sau oficiale pe următoarele stadioane: "Lia Manoliu" (fostul "23 August"), "Republicii" (ANEFS), "Giulești", "Dinamo", "Cotroceni", "Steaua II", "Parcul Copilului" și "Tineretului". Dintre acestea, doar ultimele trei sunt destinate în exclusivitate rugby-ului, celelalte fiind folosite și pentru organizarea unor meciuri de fotbal sau a unor reuniuni de atletism. 
2. Pe 18 ianuarie 2004, la "Tineretului" a fost prezentat un proiect de complex care includea un stadion de circa 8.000 de locuri, dotat cu instalație de încălzire a gazonului, un teren de antrenament, sediul FRR, sediul COSR, un Muzeu al Sportului Românesc, hotel, birouri, magazine, parcare, esplanadă. Dintre toate acestea, s-a ridicat sediul Federației Române de Rugby, s-a refăcut drenajul terenurilor de rugby, iar în jurul celui central s-au montat tribune cu o capacitate de 2-3.000 de locuri.
3. Și francezii au mers pe polivalență când au ridicat arene sportive. În sala de la Paris Bercy, de pildă, s-a jucat și tenis, și handbal, s-au organizat concursuri de lupte și gale de box, s-au ținut întreceri de motocros, dar și de iachting (s-au montat aeroterme pe marginea unui bazin uriaș, care să imite palele de vânt).
4. Este adevărat că actualul stadion de rugby de la "Tineretului" s-a modernizat cu bani din surse externe, însă FRR primește bani de la buget pentru loturi, cantonamente și alte acțiuni.
5. În condițiile încălzirii climei la nivel global, care se va resimți tot mai mult în viitorii ani, în deceniile care vin, construirea unor stadioane acoperite va deveni o prioritate în toată lumea civilizată. A nu ține cont de aceste previziuni, atunci când se plănuiește ridicarea unor arene la noi, va fi o mare eroare – vom constata că spectatorii se sufocă vara și că îngheață iarna. Francezii, de pildă, regretă că nu au prevăzut un acoperiș glisant pentru "Stade de France" – au discutat despre acoperirea stadionului, însă costurile sunt foarte mari pentru că trebuie modificată structura de rezistență (ei au luat în calcul această variantă, în urmă cu ceva ani, pentru a avea beneficii mai mari prin organizarea acolo a unor concerte iarna).