Figură emblematică a rugby-ului românesc, Tudor Constantin (1.98 m), internațional român si component de bază al câtorva formații din Top 14, a evoluat în linia a II-a, rămânând în memoria iubitorilor de rugby cu supranumele de „Uriașul din Carpați”, informează frr.ro.
Modul cum a intrat Tudor Constantin în rugby este povestit cu un haz aparte de „uriaș”. Primul sport pe care l-a practicat a fost baschetul, unde a ajuns datorită înălțimii sale. „Stăteam la coadă să îmi cumpăr langoși. Deodată s-a apropiat de mine și a început să mă studieze un tip matur. Era Coli Mitrea, antrenor la Triumf București. M-a întrebat dacă nu vreau să vin la rugby să văd dacă îmi place”, rememorează Tudor.
Când a ajuns la stadion s-a ivit însă altă problemă. Pentru că purta măsura 48 la picior, nicio gheată nu era potrivită. A luat loc în tribună pentru a vedea primul meci de rugby din viața sa pe viu: „La pauză Coli Mitrea m-a întrebat dacă îmi place și dacă aș vrea să intru pe teren. I-am răspuns afirmativ și am intrat. Eram cel mai înalt de pe teren, iar fizicul mă avantaja. Când plecam la atac parcurgeam destui metri până să mă prindă mai mulți adversari. Evident că nu aveam instincte rugbystice, iar când eram înconjurat ridicam mingea deasupra capului, ca la baschet. Nici așa adversarii nu ajungeau la ea, pentru că eram foarte înalt. Unul mai inteligent m-a lovit însă peste mână și doar așa am putut fi deposedat”, zâmbește Tudor Constantin.
Imediat ce a ajuns la rugby s-a ivit și ocazia unui prim turneu peste hotare, în Bulgaria. La 16 ani era legitimat atât la rugby, la Gloria București, cât și la baschet unde evolua la nivel de seniori, în „Onoare”. Între 18 si 19 ani a evoluat pentru Energia București, iar apoi a ajuns, pentru satisfacerea stagiului militar, la Steaua, în marea echipă condusă de Florică Murariu. Prima sa mare aventură a fost însă plecarea în emisfera sudică, la vârsta de 20 de ani, în Noua Zeelandă. A evoluat acolo la formația Kiatoa din orașul Palmerston North. „Atunci am luat contact cu ceea ce înseamnă rugby-ul adevărat. Am evoluat pe stadionul pe care anul acesta, la Cupa Mondială, România va juca împotriva Georgiei”, mai spune Tudor.
Tot la un meci cu Georgia, peste ani, Tudor Constantin avea să încheie cariera de internațional. După un an petrecut departe, în Noua Zeelandă, Tudor a revenit acasă, la Steaua. A fost campion cu echipa militară, după care s-a transferat la Dinamo, pentru că la Steaua se amâna momentul în care urma să fie făcut ofițer. Trecut în curtea rivalei, a devenit imediat locotenent în cadrul MAI. Între timp a făcut doi ani de studii universitare la medicină, după care a renunșat și s-a înscris la Drept, facultate pe care a și terminat-o cu brio. Între 1992 și 1995 a fost campion național cu Dinamo și a debutat în națională, cu Rusia, scor 36-6. O amintire frumoasă păstrează și de la Cupa Mondială Universitară, care a avut loc în 1992, în Italia. „Am avut o grupă foarte grea atunci, cu Noua Zeelandă, Țara Galilor și Olanda. I-am bătut pe galezi cu 25-6 și am ținut piept neozeelandezilor. Ne-am calificat contrar previziunilor în optimi. Oficialii noștri nici nu mai închiriaseră autocar pentru deplasarea noastră la jocul din optimi, crezând că nu ne vom califica. Atunci galezii au făcut un gest extraordinar. Au luat jumătate din formație în autocarul lor, iar ceilalți s-au descurcat cumva să ajungă din Sicilia în Sardinia”, spune Tudor. Din acea echipă universitară a României făceau parte Brânză, frații Gurănescu, Solomie, Nichitean, Drăguceanu sau Costea. Antrenor era Constantin Fugigi.
În 1995, Tudor se transfera în Franța, la Tarbes. Va juca aici până în 1998, când trece la Racing Metro 92 Paris. Cariera sa în Top 14 continuă din 2000 până în 2002 sub culorile celor de la Bordeaux-Begles, o echipă redutabilă la acea ora, care avea în componență cinci argentinieni și un neozeelandez. „De unde la noi eram cel mai înalt, în Franța ajunsesem cel mai scund om de linia a II-a”, a adăugat „Uriașul”.
În 1999 a fost căpitanul echipei naționale la Cupa Mondială, echipa repurtând o victorie, 27-25 cu SUA. În 2002 s-a retras de la națională după un meci cu Georgia. Tudor suferise o ruptură de aductor și nu mai putea fi la capacitate maximă. Avea 33 de ani.
În 2000, la Racing Metro 92 Paris apărusera problemele financiare. Echipa pariziană avea în componență trei jucători români: Tudor Constantin, Răzvan Mavrodin și Alin Petrache, actualul președinte al FR Rugby. „Cel mai mare antrenor francez, Bernard Laporte, cu care mă cunoșteam bine, mi-a telefonat și mi-a spus că vrea să ne transfere pe toți, la pachet, la Stade Francaise. Ținta lui era Petrache, pe care îl voia cu orice preț în echipă. Eu am fost pe post de traducător la discuția dintre Alin și Laporte. I s-a propus atunci lui Petrache să semneze un contract în alb, iar în ultimele patru luni care îl legau de echipa pariziană să joce la formația secundă a clubului. Dupa aceea ar fi intrat în prima echipă. Nu știu ce calcule și-a făcut Alin atunci, însă deși eu i-am susținut varianta lui Laporte, Petrache nu a acceptat și probabil a ratat cea mai mare șansă a carierei”, povestește Tudor Constantin.
Întrebat despre un eseu care i s-a întipărit în memorie, Tudor devine iarăși nostalgic și începe a depăna alte amintiri. „Jucând în linia a II-a nu am avut așa de multe posibilități să culc balonul în terenul de țintă. Totuși, la Castres, într-un meci cu Franța, am înscris un eseu de neuitat. Prima dată am înscris, dar arbitrul a considerat că am făcut-o din două mișcări și mi-a anulat încercarea. A dictat grămadă de la 5 metri cu introducerea noastră. S-a format apoi o spontană după ce am scos balonul de acolo, iar eu m-am aruncat spre terenul francez de țintă. Am fost blocat la 10 centimetri de eseu. Aveam balonul sub mine, undeva în zona pieptului. Eu fiind masiv, nu se vedea unde era mingea. Aveam capul în terenul de țintă iar arbitrul nu putea vedea nici el balonul. Ca să il derutez, am aruncat mingea în sus de bucurie, iar el a validat eseul”, își amintește Tudor.
„Întotdeauna mi-a plăcut să cred că sportul este apanajul elitelor. Fără a jigni pe nimeni, pot spune că cea mai frumoasă perioadă a fost cea de la Racing, în care eu, locotenent și absolvent de drept fiind, eram printre cei mai puțin școliți. Era în vestiar o aripă, Francois Pison, care făcea a doua facultate și era doctor în limba franceză, cu toate ca era arab la origini. Mai era și John Daniel, care absolvise la Oxford și făcuse apoi facultatea de jurnalistică. John refuzase contracte avantajoase de la echipele mici de provincie, preferând să rămână la Paris ca să își poată face și meseria de jurnalist așa cum trebuie. Sportul m-a învățat și m-a schimbat enorm. Și eu provin dintr-o familie de intelectuali și de accea îmi place acest mix de școală și sport”, mai spune Tudor.
În 2007, Tudor Constantin a fost numit managerul echipei naționale a României. „Era o perioadă grea în care jucătorii care evoluau în Franța nu prea se înțelegeau cu cei care jucau în România. Aveam probleme și cu mentalitatea societății. Am cerut spre exemplu un antrenor de apărare, care pentru mine practic înseamna alt sport, și mi s-a spus că nu avem bani pentru asta. De asemenea, am încercat să impun programe de pregătire individuală, în funcție de capacitatea și factorii antropometrici ai fiecărui jucător. La rugby nu merge cu pregătirea la gramadă. Nici asta nu s-a putut, așa că mi-am dat seama că exigențele mele nu sunt înțelese”, își reamintește Tudor.
Tudor a rămas un iubitor împătimit de rugby. Actulmente se ocupă de o firmă lider pe piața distributiei de zahăr, Lemarco, și are un fiu, Mircea, de 12 ani, care deja măsoară 1.85 metri. „L-am dus la rugby și la baschet și țin neapărat să facă sport pentru a-l disciplina și a-i construi o bază solidă”, încheie Tudor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER