„Uriașul din Carpați”, așa cum nu îl știți
Figură emblematică a rugby-ului românesc, Tudor Constantin (1.98
m), internațional român si component de bază al câtorva formații
din Top 14, a evoluat în linia a II-a, rămânând în memoria
iubitorilor de rugby cu supranumele de „Uriașul din Carpați”,
informează frr.ro.
Modul cum a intrat Tudor Constantin în rugby este povestit cu un
haz aparte de „uriaș”. Primul sport pe care l-a practicat a fost
baschetul, unde a ajuns datorită înălțimii sale. „Stăteam la coadă
să îmi cumpăr langoși. Deodată s-a apropiat de mine și a început să
mă studieze un tip matur. Era Coli Mitrea, antrenor la Triumf
București. M-a întrebat dacă nu vreau să vin la rugby să văd dacă
îmi place”, rememorează Tudor.
Când a ajuns la stadion s-a ivit însă altă problemă. Pentru că
purta măsura 48 la picior, nicio gheată nu era potrivită. A luat
loc în tribună pentru a vedea primul meci de rugby din viața sa pe
viu: „La pauză Coli Mitrea m-a întrebat dacă îmi place și dacă aș
vrea să intru pe teren. I-am răspuns afirmativ și am intrat. Eram
cel mai înalt de pe teren, iar fizicul mă avantaja. Când plecam la
atac parcurgeam destui metri până să mă prindă mai mulți adversari.
Evident că nu aveam instincte rugbystice, iar când eram înconjurat
ridicam mingea deasupra capului, ca la baschet. Nici așa adversarii
nu ajungeau la ea, pentru că eram foarte înalt. Unul mai inteligent
m-a lovit însă peste mână și doar așa am putut fi deposedat”,
zâmbește Tudor Constantin.
Imediat ce a ajuns la rugby s-a ivit și ocazia unui prim turneu
peste hotare, în Bulgaria. La 16 ani era legitimat atât la rugby,
la Gloria București, cât și la baschet unde evolua la nivel de
seniori, în „Onoare”. Între 18 si 19 ani a evoluat pentru Energia
București, iar apoi a ajuns, pentru satisfacerea stagiului militar,
la Steaua, în marea echipă condusă de Florică Murariu. Prima sa
mare aventură a fost însă plecarea în emisfera sudică, la vârsta de
20 de ani, în Noua Zeelandă. A evoluat acolo la formația Kiatoa din
orașul Palmerston North. „Atunci am luat contact cu ceea ce
înseamnă rugby-ul adevărat. Am evoluat pe stadionul pe care anul
acesta, la Cupa Mondială, România va juca împotriva Georgiei”, mai
spune Tudor.
Tot la un meci cu Georgia, peste ani, Tudor Constantin avea să
încheie cariera de internațional. După un an petrecut departe, în
Noua Zeelandă, Tudor a revenit acasă, la Steaua. A fost campion cu
echipa militară, după care s-a transferat la Dinamo, pentru că la
Steaua se amâna momentul în care urma să fie făcut ofițer. Trecut
în curtea rivalei, a devenit imediat locotenent în cadrul MAI.
Între timp a făcut doi ani de studii universitare la medicină, după
care a renunșat și s-a înscris la Drept, facultate pe care a și
terminat-o cu brio. Între 1992 și 1995 a fost campion național cu
Dinamo și a debutat în națională, cu Rusia, scor 36-6.
O amintire frumoasă păstrează și de la Cupa Mondială Universitară,
care a avut loc în 1992, în Italia. „Am avut o grupă foarte grea
atunci, cu Noua Zeelandă, Țara Galilor și Olanda. I-am bătut pe
galezi cu 25-6 și am ținut piept neozeelandezilor. Ne-am calificat
contrar previziunilor în optimi. Oficialii noștri nici nu mai
închiriaseră autocar pentru deplasarea noastră la jocul din optimi,
crezând că nu ne vom califica. Atunci galezii au făcut un gest
extraordinar. Au luat jumătate din formație în autocarul lor, iar
ceilalți s-au descurcat cumva să ajungă din Sicilia în Sardinia”,
spune Tudor. Din acea echipă universitară a României făceau parte
Brânză, frații Gurănescu, Solomie, Nichitean, Drăguceanu sau
Costea. Antrenor era Constantin Fugigi.
În 1995, Tudor se transfera în Franța, la Tarbes. Va juca aici
până în 1998, când trece la Racing Metro 92 Paris. Cariera sa în
Top 14 continuă din 2000 până în 2002 sub culorile celor de la
Bordeaux-Begles, o echipă redutabilă la acea ora, care avea în
componență cinci argentinieni și un neozeelandez. „De unde la noi
eram cel mai înalt, în Franța ajunsesem cel mai scund om de linia a
II-a”, a adăugat „Uriașul”.
În 1999 a fost căpitanul echipei naționale la Cupa Mondială,
echipa repurtând o victorie, 27-25 cu SUA. În 2002 s-a retras de la
națională după un meci cu Georgia. Tudor suferise o ruptură de
aductor și nu mai putea fi la capacitate maximă. Avea 33 de
ani.
În 2000, la Racing Metro 92 Paris apărusera problemele
financiare. Echipa pariziană avea în componență trei jucători
români: Tudor Constantin, Răzvan Mavrodin și Alin Petrache,
actualul președinte al FR Rugby. „Cel mai mare antrenor francez,
Bernard Laporte, cu care mă cunoșteam bine, mi-a telefonat și mi-a
spus că vrea să ne transfere pe toți, la pachet, la Stade
Francaise. Ținta lui era Petrache, pe care îl voia cu orice preț în
echipă. Eu am fost pe post de traducător la discuția dintre Alin și
Laporte. I s-a propus atunci lui Petrache să semneze un contract în
alb, iar în ultimele patru luni care îl legau de echipa pariziană
să joce la formația secundă a clubului. Dupa aceea ar fi intrat în
prima echipă. Nu știu ce calcule și-a făcut Alin atunci, însă deși
eu i-am susținut varianta lui Laporte, Petrache nu a acceptat și
probabil a ratat cea mai mare șansă a carierei”, povestește Tudor
Constantin.
Întrebat despre un eseu care i s-a întipărit în memorie, Tudor
devine iarăși nostalgic și începe a depăna alte amintiri. „Jucând
în linia a II-a nu am avut așa de multe posibilități să culc
balonul în terenul de țintă. Totuși, la Castres, într-un meci cu
Franța, am înscris un eseu de neuitat. Prima dată am înscris, dar
arbitrul a considerat că am făcut-o din două mișcări și mi-a anulat
încercarea. A dictat grămadă de la 5 metri cu introducerea noastră.
S-a format apoi o spontană după ce am scos balonul de acolo, iar eu
m-am aruncat spre terenul francez de țintă. Am fost blocat la 10
centimetri de eseu. Aveam balonul sub mine, undeva în zona
pieptului. Eu fiind masiv, nu se vedea unde era mingea. Aveam capul
în terenul de țintă iar arbitrul nu putea vedea nici el balonul. Ca
să il derutez, am aruncat mingea în sus de bucurie, iar el a
validat eseul”, își amintește Tudor.
„Întotdeauna mi-a plăcut să cred că sportul este apanajul
elitelor. Fără a jigni pe nimeni, pot spune că cea mai frumoasă
perioadă a fost cea de la Racing, în care eu, locotenent și
absolvent de drept fiind, eram printre cei mai puțin școliți. Era
în vestiar o aripă, Francois Pison, care făcea a doua facultate și
era doctor în limba franceză, cu toate ca era arab la origini. Mai
era și John Daniel, care absolvise la Oxford și făcuse apoi
facultatea de jurnalistică. John refuzase contracte avantajoase de
la echipele mici de provincie, preferând să rămână la Paris ca să
își poată face și meseria de jurnalist așa cum trebuie. Sportul m-a
învățat și m-a schimbat enorm. Și eu provin dintr-o familie de
intelectuali și de accea îmi place acest mix de școală și sport”,
mai spune Tudor.
În 2007, Tudor Constantin a fost numit managerul echipei
naționale a României. „Era o perioadă grea în care jucătorii care
evoluau în Franța nu prea se înțelegeau cu cei care jucau în
România. Aveam probleme și cu mentalitatea societății. Am cerut
spre exemplu un antrenor de apărare, care pentru mine practic
înseamna alt sport, și mi s-a spus că nu avem bani pentru asta. De
asemenea, am încercat să impun programe de pregătire individuală,
în funcție de capacitatea și factorii antropometrici ai fiecărui
jucător. La rugby nu merge cu pregătirea la gramadă. Nici asta nu
s-a putut, așa că mi-am dat seama că exigențele mele nu sunt
înțelese”, își reamintește Tudor.
Tudor a rămas un iubitor împătimit de rugby. Actulmente se ocupă
de o firmă lider pe piața distributiei de zahăr, Lemarco, și are un
fiu, Mircea, de 12 ani, care deja măsoară 1.85 metri. „L-am dus la
rugby și la baschet și țin neapărat să facă sport pentru a-l
disciplina și a-i construi o bază solidă”, încheie Tudor.