Vine „Autobuzul”!** Tonița țintește trofeul Cupei Europei
Cu titlul de campion al Franței în buzunar, vicecăpitanul
naționalei de rugby a României, Ovidiu Tonița (30 ani), țintește
trofeul Cupei Europei, competiție echivalentă cu Liga Campionilor
în fotbal.
Perpignan, echipă la care românul evoluează din 2004, joacă mâine
(ora 17:00), în deplasare, cu Northampton Saints pentru un loc în
finala celei mai tari competiții intercluburi, Cupa Europei.
„Pentru mine este apogeul carierei pentru că sunt puțini cei care
ajung aici. Am muncit mult pentru asta și bucuria e cu atât mai
mare”, a declarat bârlădeanul. Încă nerefăcut pe deplin după o
dublă accidentare, la umărul și glezna stângă, „Autobuzul din
Carpați” mărturisește că își va pregăti placajele, care nu ratează
niciodată ținta, pentru marea finală.
„Va fi un meci greu pentru că ei vor avea avantajul terenului
propriu, însă cred în șansa noastră și vom lupta pentru ea. Îmi
doresc să urcăm în finală și să trăiesc acest moment alături de
băieți, pe teren”, a explicat Toni. La Perpignan evoluează și
Marius Tincu, care este însă accidentat.
Ultimul român care a jucat în finala Cupei Europei a fost
Petru Balan, în 2006, cu Biarritz