Zimbrii fioroși

Zimbrii fioroși
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, CSM Știința Baia Mare
și-a apărat sâmbătă titlul cucerit anul trecut, după ce a învins în
prelungiri Steaua cu 28-21 (6-9, 18-18, 21-21).
„Militarii” au pierdut a patra finală consecutivă, în timp ce
„zimbrii” au reușit o victorie istorică, ducând, în premieră după
Revoluție, două titluri naționale consecutive în provincie. Farul
mai reușise o astfel de performanță în 1975 și 1976.

Meciul de sâmbătă seara a arătat ca o adevărată finală a
Diviziei Naționale. În timpul regulamentar, cele două echipe au
făcut un joc echilibrat, fiind într-o urmărire permanentă, lucru
reflectat și pe tabela de marcaj, care a arătat în min. 44 cea mai
mare diferență, 12-6 în favoarea Stelei. A fost nevoie de două
reprize de prelungire pentru a decide noua campioană. Minute cu
mulți nervi, cartonașe galbene (Mihalache și Tatu – Steaua), chiar
și unul roșu (Vlaicu – Steaua), și un deznodământ dezaprobat de
„militari”: Baia Mare campioană.

Destul de „șifonat” după meci, cu un ochi învinețit, căpitanul
ma­ra­mureșenilor, Mihai Macovei (foto, în picioare) (1,95 m – 105
kg), a explicat pentru ProSport ce înseamnă această performanță
pentru echipa la care joacă de când a terminat junioratul, în
2005.

Cum este să ridici încă o dată trofeul?
Acest titlu național este mai frumos decât cel de anul trecut, după
cum s-a desfășurat jocul. A fost o finală de vis pentru noi și
suntem bucuroși că ducem iarăși titlul în Maramureș.

Ce a avut Baia Mare în plus?

Voință și determinare, dar și o mai mare unitate a grupului, am
fost o echipă.

A fost un meci care a durat aproape două
ore…

Noi ne așteptam să câștigăm în cele 80 de minute, dar așa a fost să
fie. Ne-am făcut singuri meciul mai greu, am avut multe greșeli,
iar astea ne-au costat.

Ce v-a zis antrenorul înaintea reprizelor de
prelungire?

Să rămânem concentrați și să jucăm mai mult la mână. Să credem în
șansa noastră și mai ales că avem puterea să câștigăm.

Ești dublu campion național.

Este o mare bucurie, cu atât mai mult cu cât am doar 23 de ani.
Sunt încă la începutul carierei și sper să mai adaug și alte
titluri la cele două. Sper să urmeze și Cupa României (râde).

Cum te descurci în postura de căpitan?

Este o presiune foarte mare, dar e vorba și de foarte multă
responsabilitate. Îmi este totuși destul de ușor, pentru că suntem
o echipă, jucăm de mulți ani împreună, ne respectăm și ne
înțelegem.

Ai fost un jucător „curtat” tot timpul de Steaua, dar ai
rămas la Baia Mare…

A fost o alegere pe care am făcut-o la finalul junioratului și pe
care nu am regretat-o niciodată, deși știu că mulți nu au fost de
acord cu mine. Am câștigat enorm, nu doar ca jucător, ci și ca
persoană, în cei cinci ani de când sunt la Baia Mare.

3 titluri a
cucerit până acum Baia Mare: 1990, 2009 și 2010

Moț a
vrut să scoată Steaua de pe teren!

În finalul ultimei reprize de prelungiri, după ce arbitrul Radu
Petrescu le-a dat un eseu de penalizare băimărenilor, antrenorul
stelist Marin Moț (foto medalion) a intervenit pentru a scoate
echipa de pe teren. Intervenția președintelui grupării, George
Boroi, și insistențele jucătorilor de a termina meciul l-au făcut
însă să se răzgândească. De altfel, oficialul roș-albaștrilor a
contestat vehement pres­tația centralului. „Sunt sigur că
acest rugby frumos, pe care încercăm noi să îl facem, nu va mai
exista cu astfel de arbitraj. Băieții suferă foarte mult, pentru că
mulți dintre ei sunt internaționali și și-au dat seama că nu au
fost arbitrați corect”
, a declarat Moț.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×