Rusia – România, sâmbătă 6 martie 2021 la Soci. Care este lotul „stejarilor” pentru debutul în Rugby Europe Championship sezonul 2021

Andy Robinson

Naționala de rugby a României va debuta sâmbătă, 6 martie, în ediția 2021 a Rugby Europe Championship, într-un meci cu Rusia, la Soci, la ora 14.00 (Ora României).

Pentru această partidă, prima pe care „stejarii” o vor disputa după un an, staff-ul tehnic a stabilit un lot de 36 de jucători, 22 de înaintași și 14 jucători de treisferturim informează FR de Rugby.

Partida se poate urmări în direct pe Rugby Europe TV, dar nu va fi transmisă de niciun post de televiziune din România.

Rusia – România, sâmbătă 6 martie 2021 la Soci. Care este lotul „stejarilor” pentru debutul în Rugby Europe Championship sezonul 2021

„A fost o așteptare destul de lungă și ca echipă, suntem încântați să revenim în competițiile internaționale, să jucăm după un an. Așteptăm cu nerăbdare acest prim meci al ediției actuale, cu Rusia.

Jucătorii s-au pregătit foarte bine și știu ce așteptări avem de la ei pentru meciul de sâmbătă.

Rugbyul jucat la acest nivel îți oferă noi provocări și pentru echipa noastră este important să începem bine partida, să punem presiune și să transformăm acea presiune în puncte.

Trebuie să fim foarte disciplinați în joc de-a lungul celor 80 de minute. Ceea ce-mi doresc ca antrenor este să văd cât de mult muncește echipa și atitudinea colectivă pe care o arată în acest meci împotriva Rusiei“, a declarat Andy Robinson, antrenorul României.

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU meciul cu Rusia din #REC2021

Pilieri: Pristăvița Constantin (CSM Știința Baia Mare), Savin Alexandru (CSA Steaua), Balan Vasile (CSA Steaua), Badiu Ionel (Valence Romans Drome), Tăruș Alexandru (Zebre Rugby), Burțilă Costel (Hyères-Carqueiranne-La Crau), Gordaș Alexandru (Stade Nicois)

Taloneuri: Căpățînă Eugen (SCM Timișoara), Butnariu Tudor (CSA Steaua), Cojocaru Ovidiu (CSM Știința Baia Mare)

Linia a – II-a: Mureșan Lucian (SCM Timișoara), Antonescu Marius (Bourg en Bresse), Johannes van Heerden (CS Dinamo), Moțoc Adrian (RC Massy), Marius Iftimiciuc (Perigueux)

Linia a -III- a : Neculau Vlad (SCM Timișoara), Boboc Cristi (ACS Tomitanii Constanța), Ser Dragoș (CSA Steaua), Macovei Mihai (Colomiers), Chirica Cristi (Sporting Club Appameen), Gorcioaia Andrei (Bayonne), Damian Strătilă (CSA Steaua)

Mijlocaș la gramadă : Rupanu Gabriel (SCM Timișoara), Surugiu Florin (CSA Steaua), Bartoli Julien (CSA Steaua)

Mijlocaș la deschidere : Boldor Tudor (CSA Steaua), Plai Daniel (CSA Steaua)

Centri: Fercu Cătălin (SCM Timișoara), Vlaicu Florin (CSA Steaua), Alexandru Bucur (CSM Știința Baia Mare), Vlăduț Popa (CSA Steaua)

Aripi: Shennan Stephen (SCM Timișoara), Dumitru Ionuț (CSA Steaua), Nicolas Onuțu (CS Vienne)

Fundași : Melinte Ionel (SCM Timișoara), Popoaia Paul (CSM Știința Baia Mare)

STAFF: Antrenor principal: Andrew Robinson, Antrenori secunzi: Stevie Scott, Sosene Anesi, Preparator fizic: Florin Tașcă, GPS: Marius Chiriac și Constantin Gheară, Doctor: Dan Wanya- Crîngu, Kinetoterapeuți: Marius Todosi și Sandu Constantin, Analist video: Paul Larter, Manager: Daniel Carpo.

Publicat: 03 03. 2021, 07:35