Canada – Suedia este un alt sfert de finală cu greutate
Elveția, marea surpriză după faza grupelor. A bătut toate echipele mari și visează la primul titlu mondial
Campionatul Mondial de hochei din acest an, organizat de Finlanda și Suedia, a ajuns în faza sferturilor de finală, după câteva rezultate bombă consemnate în grupe. Dincolo de victoria Franței în fața Rusiei, o altă mare surpriză a fost succesul Elveției înregistrat într-o grupă cu Suedia, Canada sau Cehia, care împreună au adunat 44 de titluri. Hocheiștii din Țara Cantoanelor au câștigat grupa cu victorii pe linie, iar acum visează și la primul titlu mondial. În schimb, Cehia (12 titluri), adversara din sferturi, s-a calificat cu emoții, doar după ce și-a revenit în ultimul meci din grupă cu Norvegia, scor 7-0. Elveția este singura națiune din cele opt aflate încă în cursa pentru trofeu care nu a câștigat niciodată aurul mondial. Prin rezultatele „încâlcite” care s-au consemnat în grupe s-a ajuns și la două sferturi care ar fi putut fi oricând și finala, adică Suedia – Canada și SUA – Rusia. Ultimul meci vine într-un context în care relațiile dintre cele două țări au fost puse la grea încercare de un scandal de spionaj petrecut în Rusia. Serviciul special al Kremlinului (FSB) a reținut un agent CIA care încerca să recruteze un agent al serviciilor secrete rușești. La casa de pariuri Stanleybet, Rusia este favorită, având o cotă de 1.45 la victorie, în timp ce SUA au o cotă de 5.15 pentru un succes în timpul regulamentar. Ultimul sfert de finală este între Slovacia și Finlanda.
Articol scris de Marius HUȚU și Andrei SĂ‚VULESCU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER