:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FBoston-Celtics-1.jpg)
Un club de baschet s-a vândut cu 6,1 miliarde de dolari, un record absolut în lumea sportului. Campioana din NBA Boston Celtics își schimbă acționariatul, după negocieri intense și îndelungate.
Franciza din baschetul nord-american a fost vândută de miliardarul Wyc Grousbeck lui Bill Chilshom, unul dintre cei care dețin fondul de investiții care a preluat echipa din Boston, Massachusets.
Campioana din NBA Boston Celtics și-a schimbat acționariatul, după negocieri care au durat un timp îndelungat. Franciza din baschetul nord-american a fost vândută de miliardarul Wyc Grousbeck pentru incredibila sumă de 6,1 miliarde de dolari lui Bill Chilshom, care a preluat-o prin intermediul fondului său de investiții.
Suma reprezintă un record pentru lumea sportului. Precedentul record a fost stabilit în 2023 de echipa de fotbal american Washington Commanders, care a fost vândută pentru suma de 6,05 miliarde de dolari, potrivit cotidianului spaniol as.com.
Wyc Grousbeck renunță la Boston Celtics după aproape 23 de ani. El a cumpărat franciza pentru 360 milioane de dolari, în 2002 și a reușit să câștige două campionate, în 2008 și în 2024.
Noul proprietar Bill Chilshom a preluat-o pe Boston Celtics în cel mai bun moment al echipei pregătite de Joe Mazzulla. Formația care evoluează pe arena TD Garden din Boston, Massachusets, se află pe locul secund în clasamentul Conferinței de Est, cu 50 de victorii și 19 înfrângeri, și și-a asigurat prezența în play-off-ul din NBA, unde își va apăra titlul cucerit anul trecut, după ce a învins-o fără probleme pe Dallas Mavericks, după doar patru partide din seria de șapte.
Schimbarea acționariatului poate afecta din sezonul viitor plafonul salarial. Celtics depășește cu doar 50 de milioane de dolari plafonul stabilit de Liga Nord-Americană de Baschet. Boston Celtics este fondată în 1946 și a cucerit 18 titluri de campioană a NBA, iar cel câștigat anul trecut a venit după o pauză de 16 ani.
De asemenea, a câștigat și 11 titluri de campioană a Conferinței de Est și alte 34 de campioană a Diviziei Atlantice.