S-au anunțat capii de serie la Wimbledon! O româncă, printre cele 32 de favorite ale Grand Slam-ului londonez

S-au anunțat capii de serie la Wimbledon! O româncă, printre cele 32 de favorite ale Grand Slam-ului londonez
  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii turneului de la Wimbledon (3-16 iulie) au anunțat capii de serie la ediția din 2023! O singură jucătoare din România se află printre cele 32 de favorite de la All England Club!

Irina Begu va fi cap de serie numărul 29 la Wimbledon, iar acest statut îi oferă bucureștencei avantajul de a întâlni o adversară accesibilă în primul tur. Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, celelalte sportive din România acceptate direct pe tabloul principal, nu au prins lista capilor de serie.

S-au anunțat capii de serie la Wimbledon! O româncă, printre cele 32 de favorite ale Grand Slam-ului londonez

Favoriți principali de la Wimbledon 2023 au fost desemnați Iga Swiatek (Polonia), la fete, respectiv Carlos Alcaraz (Spania) – în concursul masculin. Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, pe tabloul masculin de la Wimbledon va fi favorit principal un jucător din afara Big Four” (Novak Djokovic, Rafael Nadal, Roger Federer și Andy Murray). De regulă, favoriții sunt stabiliți pe baza locurilor ocupate în clasament, dar organizatorii turneelor de Grand Slam au mai făcut excepții de-a lungul timpului.

Dacă unele voci din lumea tenisului au contestat statutul de cap de serie 1 acordat lui Carlos Alcaraz în detrimentul lui Novak Djokovic, pe tabloul feminin lucrurile sunt cât se poate de clare. Iga Swiatek, aflată la a 65-a săptămâna în fotoliul de lider mondial, și-a câștigat dreptul de a fi cea mai importantă favorită de la Wimbledon.

Cele 32 de favorite de la Wimbledon sunt:

1 – Iga Swiatek (Polonia)

2 – Aryna Sabalenka (Belarus)

3 – Elena Rybakina (Kazahstan)

4 – Jessica Pegula (SUA)

5 – Caroline Garcia (Franța)

6 – Ons Jabeur (Tunisia)

7 – Coco Gauff (SUA)

8 – Maria Sakkari (Grecia)

9 – Petra Kvitova (Cehia)

10 – Barbora Krejcikova (Cehia)

11 – Daria Kasatkina (Rusia)

12 – Veronika Kudermetova (Rusia)

13 – Beatriz Haddad Maia (Brazilia)

14 – Belinda Bencic (Elveția)

15 – Liudmila Samsonova (Rusia)

16 – Karolina Muchova (Cehia)

17 – Jelena Ostapenko (Letonia)

18 – Karolina Pliskova (Cehia)

19 – Victoria Azarenka (Belarus)

20 – Donna Vekic (Croația)

21 – Ekaterina Alexandrova (Rusia)

22 – Anastasia Potapova (Rusia)

23 – Magda Linette (Polonia)

24 – Zheng Qinwen (China)

25 – Madison Keys (SUA)

26 – Anhelina Kalinina (Ucraina)

27 – Bernarda Pera (SUA)

28 – Elise Mertens (Belgia)

29 – Irina-Camelia Begu (România)

30 – Petra Martic (Croația)

31 – Mayar Sherif (Egipt)

32 – Marie Bouzkova (Cehia).

Pe tabloul masculin, favoriți au fost desemnați:

1 – Carlos Alcaraz (Spania)

2 – Novak Djokovic (Serbia)

3 – Daniil Medvedev (Rusia)

4 – Casper Ruud (Norvegia)

5 – Stefanos Tsitsipas (Grecia)

6 – Holger Rune (Danemarca)

7 – Andrey Rublev (Rusia)

8 – Jannik Sinner (Italia)

9 – Taylor Fritz (SUA)

10 – Frances Tiafoe (SUA)

11 – Karen Khachanov (Rusia)

12 – Felix Auger-Aliassime (Canada)

13 – Cameron Norrie (Marea Britanie)

14 – Borna Coric (Croația)

15 – Lorenzo Musetti (Italia)

16 – Alex de Minaur (Australia)

17 – Tommy Paul (SUA)

18 – Hubert Hurkacz (Polonia)

19 – Francisco Cerundolo (Argentina)

20 – Pablo Carreno Busta (Spania)

21 – Alexander Zverev (Germania)

22 – Jan-Lennard Struff (Germania)

23 – Roberto Bautista Agut (Spania)

24 – Grigor Dimitrov (Bulgaria)

25 – Sebastian Korda (SUA)

26 – Alexander Bublik (Kazahstan)

27 – Yoshihito Nishioka (Jaonia)

28 – Nicolas Jarry (Chile)

29 – Denis Shapovalov (Canada)

30 – Daniel Evans (Marea Bitanie)

31 – Tallon Griekspoor (Olanda)

32 – Tomas Martin Etcheverry (Argentina).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×