Comitetul Olimpic și Sportiv Român își va desemna joi 12 septembrie noua conducere pentru următorii 4 ani, adică exact ciclul de calificare pentru Jocurile Olimpice Los Angeles 2028.
Mihai Covaliu, actualul președinte al COSR, nu are contracandidați la funcția de președinte.
Față de mandatul trecut se face o singură schimbare la vicepreședinții deja desemnați, trei pentru trei locuri.
Apare Răzvan Burleanu, președintele FRF, în locul lui Alexandru Dedu, fostul președinte al FR de Handbal. Își vor menține pozițiile, evident după vot Elisabeta Lipă și Camelia Potec.
ProSport a scris acum o lună despre cum FR de Handbal, prin Constantin Din, a propus-o pe Narcisa Lecușanu ca vicepreședinte, dar fosta mare handbalistă a declinat oferta de a candida.
Fostul scrimer Mihai Covaliu a fost ales la 15 noiembrie 2016 în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, cu 128 de voturi la Adunarea Generală de alegeri a COSR, în timp contracandidata sa, Gabriela Szabo, a primit 68. În 2020, a candidat de unul singur obținând 203 voturi din 2024.
„Se cuvine să mulţumim tuturor sportivilor care au concurat aici la Paris cum am putut ei mai bine. Ştiu că se putea şi mai bine, au fost momente în care dacă nu treceam peste ele locul în clasament nu era acesta.
De aceea sunt frumoase Jocurile Olimpice pentru că rezultatele sunt neaşteptate.
E un final, dar drumul şi povestea continuă şi depinde de noi toţi că acest drum să fie mai frumos şi această poveste să fie de succes. Mulţumesc România!”, a adăugat Mihai Covaliu.
România a cucerit nouă medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, trei de aur, patru de argint şi două de bronz.
Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER