Marele șahist Garry Kasparov revine în București, în cadrul turneului Grand Chess Tour 2022. Turneul va incepe cu etapa Superbet Chess Classic Romania 2022 și se va desfășura în Capitală în perioada 4 – 15 mai.
Turneul mondial fondat de Garry Kasparov în urmă cu aproape 14 ani aliniază anual cei mai buni jucători de șah ai lumii, iar din 2019 este prezent și în România.
Valoarea totală a premiilor acordate a crescut anul acesta la 1.4 milioane de dolari, etapele de șah clasic beneficiind de premii de 350.000 de dolari, iar cele de șah rapid and blitz, de premii de 175.000 de dolari.
Cu importanță strategică în stabilirea celui mai bun șahist al lumii, circuitul va avea cinci etape, după cum urmează – Superbet Chess Classic Romania (4-15 mai), Superbet Rapid & Blitz Polonia (18-24 mai), SuperUnited Rapid & Blitz Croatia (19 -25 iulie), Saint Louis Rapid & Blitz (24-31 august) și ultima etapă, Sinquefield Cup (31 august-13 septembrie), ce va avea loc chiar în Saint Louis (Missouri, USA).
Etapa din România va fi de șah clasic – șahiștii vor juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câștigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la București se ridică la suma de 350.000 de dolari.
Pentru ediția 2022, în toate cele cinci etape ale circuitului au fost invitați să joace nouă șahiști (trei dintre ei s-au calificat, plasându-se pe primele trei locuri la ediția din 2021). Ceilalți șase șahiști invitați sunt aleși în funcție de clasamentul FIDE, USR, dar și luând în calcul spiritul de fair-play. Vor fi acordate și trei wildcards pentru etapele de șah rapid and blitz.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER