Richard Rapport, șahistul care ne reprezintă țara la turneul Superbet Chess Classic România 2023, victorie importantă în meciul cu polonezul Duda
Richard Rapport, șahistul maghiar care ne reprezintă țara, victorie importantă în meciul cu polonezul Jan Krzysztof Duda în runda a doua a turneului de șah Superbet Chess Classic România 2023.
Richard Rapport, șahistul care ne reprezintă țara la turneul Superbet Chess Classic România 2023, victorie importantă în meciul cu polonezul Duda
Richard Rapport (27 de ani), numărul 13 mondial, și Bogdan Deac (21 de ani), locul 38, au fost reprezentanții României la turneul Superbet Chess Classic România 2023 care are loc în perioada 6 – 15 mai, iar jucătorul maghiar a trecut de polonezul Jan Krzysztof Duda (Polonia), locul 24 mondial și câștigătorul Cupei Mondiale FIDE 2021.
Dacă Richard Rapport a trecut fără emoții de Jan Krzysztof Duda din Polonia, Bogdan Deac, celălalt reprezentant al României de la turneul Superbet Chess Classic România 2023, a fost învins de vicecampionul mondial, rusul Ian Nepomniașci.
Turneul Superbet Chess Classic Romania 2023, prima etapa a circuitului Grand Chess Tour 2023, are loc la Grand Bucharest Hotel, sala Ronda, în perioada 6-15 mai, cu o zi de odihnă pe 11 mai, fiind dotat cu premii totale de 350.000 de dolari.
„Sunt entuziasmat să reprezint România, din păcate nu petrec atât de mult timp în Bucureşti pe cât aş vrea deoarece călătoresc foarte mult. Viaţa mea ca jucător de şah este reprezentată de călătorii. Dar într-adevăr pentru mine a fost o schimbare majoră să mă mut aici şi nu pot decât să mulţumesc tuturor pentru că mă simt ca acasă aici. Oamenii sunt prietenoşi aici, am fost primit bine, este o schimbare pentru mine, o schimbare în bine”, a spus Rapport înaintea turneului.
„De câte ori îţi faci planuri te trezeşti cu surprize. Aşa că nu vreau să am surprize şi nu mi-am făcut niciun plan legat de parcursul meu la Superbet Chess Classic Romania. Nu mă tem de nimic, am fost şi eu în top 10, am jucat împotriva tuturor. Este o competiţie şi orice se poate întâmpla. Sigur că am obiective, îmi doresc ca la un moment dat să fiu campion mondial, dar visul meu în viaţă este să fiu un om mai bun”, a explicat el.
Richard Rapport (27 de ani) s-a născut în Ungaria, la Szombathely, iar titlul de mare maestru l-a câștigat la 13 ani, 11 luni și 6 zile. Jucătorul care a câștigat Campionatul European de șah rapid în 2013 reprezintă România din septembrie 2022.
Iată lista cu cei 10 jucători de șah care au venit la București pentru Superbet Chess Classic România 2023
- Ding Liren (China): locul 3 în clasamentul mondial şi campionul mondial en titre
- Ian Nepomniaşci (FIDE): locul 2 mondial, finalist la Campionatul Mondial desfăşurat în Kazahstan
- Alireza Firouzja (Franţa): locul 4 mondial, câştigătorul Grand Chess Tour 2022
- Anish Giri (Olanda): locul 6 mondial, câştigătorul Tata Steel Masters 2023
- Fabiano Caruana (SUA): locul 7 mondial, câştigătorul Campionatului SUA 2022
- Wesley So (SUA): locul 8 mondial, locul 2 la Grand Chess Tour 2022
- Richard Rapport (România): locul 13 mondial, câştigătorul FIDE Grand Prix 2022
- Maxime Vachier-Lagrave (Franţa): locul 14 mondial, locul 2 la Grand Chess Tour 2021
- Jan Krzysztof Duda (Polonia): locul 24 mondial, câştigătorul Cupei Mondiale FIDE 2021
- Bogdan Deac (România): locul 38 mondial şi unul dintre cei mai valoroşi şahişti români.