Sala Dinamo devine sâmbătă gazda sportului național. Campiona olimpică la scrimă, Loredana Dinu, intră „la joc”
Sâmbătă, 24 noiembrie, între orele 11.00-13.30, va avea loc evenimentul demonstrativ de oină, cu genericul „Oina, sportul național românesc”, la Sala Polivalentă a Complexului Sportiv Dinamo București, accesul fiind liber pentru personalul M.A.I. și publicul larg (intrările din șos. Stefan cel Mare și Barbu Văcărescu).
La eveniment participă și campioana olimpică la scrimă, Loredana Dinu. Această activitate sportivă, aflată sub auspiciile Centenarului Marii Uniri, promovează sportul național OINA, un sport încărcat de tradiție, care militează pentru unitate, spirit de echipă și fair-play.
În cadrul evenimentului sportiv, echipele I.J.J. Harghita, C.S. Straja București, A.C.S. Frontieră Tomis Constanța și A.S. Frontieră Galați vor desfășura mai multe meciuri demonstrative de oină în sală, pe parcursul cărora se vor prezenta elemente de tradiție ale acestui sport, beneficiile practicării sale, regulamentul de joc și nu în ultimul rând, sportivii din structurile M.A.I. Așadar, dacă intenționați să aflați detalii despre acest multimilenar sport, dacă doriți să vă „inițiați” copilul în tainele sportului nostru national, vă așteptăm alături de noi. Activitatea este organizată de Centrul Cultural al M.A.I. și Federația Română de Oină, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor și C.S. Dinamo București.