Sala Dinamo va putea găzdui meciuri cu public peste trei săptămâni! Ce modificări au fost făcute

Sala polivalentă din cadrul Complexului Sportiv Dinamo va putea găzdui meciuri la care să asiste spectatori peste 2-3 săptămâni, când va fi montată o perdea cu apă pe unul dintre pereți, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, o sursă din cadrul CS Dinamo.

S-a modificat proiectul sălii, s-a mărit capacitatea de la 1900 de locuri la 2600 pentru a se putea organiza meciuri din cupele europene. Și pe partea peretelui dinspre Barbu Văcărescu trebuie montată o perdea de apă, lucrare care va fi făcută în 2-3 săpătmâni. Sunt casele apropiate de sală și trebuie montată această perdea de apă. După aia nu va mai fi nicio problemă. Acum se organizează meciuri pe proprie răspundere, fără spectatori, pentru că jandarmii au spus că nu-și asumă responsabilitatea„, a declarat sursa citată.

Sala polivalentă Dinamo, care a făcut parte din Programul Național „Săli de Sport”, a fost inaugurată la sfârșitul lunii mai 2013, cu ocazia aniversării a 65 de ani a Clubului Sportiv Dinamo.

Costurile totale de construcție a sălii au fost de 9,35 milioane de euro, 90 la sută din investiție fiind suportată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții.

Mediafax

Publicat: 23 11. 2015, 16:27
Actualizat: 23 11. 2015, 16:28