Echipa de handbal masculin CSM Bacău este antrenată, începând de miercuri, de Sandu Iacob. Tehnicianul, în vârstă de 43 de ani, și-a reziliat, săptămâna aceasta, înțelegerea care-l lega de Steaua București și a semnat un contract pe două sezoane cu formația din urbea lui Bacovia.
Gruparea băcăuană speră ca demersurile legale să fie rezolvate în timp util în raport cu Federația Română de Handbal, asftel încât fostul internațional Sandu Iacob să poată sta pe banca echipei CSM Bacău încă de vinerea aceasta, la meciul de campionat cu CSM 2007 Focșani, informează Ziarul Deșteptarea.
Sandu Iacob, unul din favoriții publicului băcăuan încă din vremea când activa ca jucător, va prelua formația din orașul natal într-un moment dificil, echipa ocupând locul 14 în clasamentul Ligii Zimbrilor, cu 3 puncte, după 11 etape.
„CSM Bacău are nevoie de un profesionist ca Sandu Iacob. Noi ni l-am dorit foarte mult, chiar dacă asta a însemnat să aşteptăm câteva luni bune. Sandu are greaua misiune de a scoate echipa la liman, după ce am pierdut puncte preţioase în urma celor patru meciuri pierdute la masa verde, prin neprezentare. Jucătorii noştri îmbolnavindu-se de COVID.
Nu pot da vina pe nimeni, doar pe soartă. Acest campionat este unul atipic şi se desfăşoară în condiţii inedite.Locul pe care se află echipa nu reflectă adevărata valoare a lotului. Sunt convins că Sandu Iacob va demonstra asta”, a declarat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, după semnarea contractului cu Sandu Iacob.
„Sunt onorat și bucuros că am șansa de a antrena echipa de handbal masculin a orașului în care m-am născut și m-am format ca om și sportiv. Le mulțumesc celor din conducerea clubului pentru că m-au ofertat și mi-au oferit oportunitatea de a coordona un lot valoros, dar care a fost lipsit de șansă în această perioadă virusată.
Am semnat și cu gândul că, într-un viitor foarte apropiat, ne vom putea bucura de succese împreună cu suporterii echipei CSM Bacău”, a declarat Sandu Iacob.
Iacob a antrenat până acum echipe precum HC Dobrogrea-Sud Constanţa, HC Vaslui şi Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER