Stefan Kraft (21 de ani) a câștigat luni, la Oberstdorf, prima etapă a Turneului celor Patru Trambuline, un concurs în care Austria a ocupat primele două poziții ale podiumului. „Este incredibil, este un vis, încă sunt șocat de ce am făcut. Mă simt foarte bine, știu ce am reușit să fac, două sărituri extraordinare”, a declarat Kraft pentru Eurosport.
Kraft (cu o săritură de 136,5 metri și una de 129 metri) a fost urmat de conaționalul său, Michael Hayboeck (o săritură de 137,5m și a doua de 132,5m), iar slovenul Peter Prevc a urcat pe locul trei. Prevc a reușit cea mai lungă săritură din această etapă, 139,5 metri, ca a doua săritură să măsoare 125,5 metri.
Surpriza zilei a fost oferită de legendarul japonez Noriaki Kasai, care la 42 de ani a reușit să ocupe locul 7. La polul opus s-au aflat Simon Ammann care a căzut la prima săritură, anulându-și astfel șansele de a urca pe podium, dar și câștigătorul ediției precedente, austriacul Thomas Diethart, care a ocupat doar locul 27.
Grație locului doi obținut luni, Hayboeck trece pe primul loc în clasamentul general, adunând cu un punct mai mult decât norvegianul Andreas Fannemel.
Clasament general Cupa Mondială: 1. M. Hayboeck 513puncte 2. A. Fannemel 512 puncte 3. R. Koudelka 506 puncte 4. P.Prevc 450 puncte 5. S. Freund 443 puncte
Următoarea etapă din Turneul celor 4 Trambuline are loc la Garmisch – Partenkirschen, calificările fiind programate pe 31 decembrie, iar etapa pe 1 ianuarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER