SC Miercurea Ciuc, victorie senzațională cu FTC-Telekom în deplasarea din Ungaria! Românii sunt la un singur meci de cucerirea Erste Liga

Meciul de hochei dintre CSA Steaua Bucuresti si SC Miercurea Ciuc, contand pentru Campionatul National de Seniori, desfasurat pe Patinoarul Olimpic din Brasov, joi 10 februarie 2022. © FOTO:Bogdan Balas/SPORT PICTURES

Echipa de hochei pe gheață SC Miercurea Ciuc a reușit un succes extraordinar, 4-2, în fața lui FTC-Telekom (Ferencvaros), din Ungaria, în al patrulea joc din finala Erste Liga.

SC Miercurea Ciuc traversează un sezon foarte bun pe plan internațional, unde se află la un singur pas de câștigarea unui nou titlu în Erste Liga. Formația din România s-a impus cu un spectaculos 4-2 pe terenul celor de la Ferencvaros și conduce acum, la general, cu 3-1.

Ultimul act al competiției de hochei pe gheață se desfășoară după sistemul „cel mai bun din 7 meciuri”, astfel că echipa ciucană mai are nevoie de un singur succes pentru a-și asigura un nou trofeu.

SC Miercurea Ciuc, la un meci de câștigarea Erste Liga

SC Miercurea Ciuc se îndreaptă cu pași mari spre cucerirea Erste Liga. Formația din România s-a impus cu 4-2 (1-0, 1-2, 2-0) în Ungaria, pe terenul lui FTC-Telekom, și conduce la general cu 3-1.

Ciucanii vor primi, sâmbătă, vizita formației maghiare, care nu își mai permite niciun pas greșit dacă mai vrea să spere la marele trofeu. Campioana României la hochei pe gheață s-a apropiat de trofeul pe care și l-a adjudecat și în 2021, iar un succes în acest weekend, pe teren propriu, i-ar asigura un nou succes pe plan internațional.

Erste Liga este o competiție înființată în 2008. Cu toate că în trecut au participat și formații din Slovacia, Serbia și Austria, în sezonul prezent, 2021-2022, au luat startul doar formații din țara noastră și din Ungaria. România a fost reprezentată, în afara campioanei en-titre SC Miercurea Ciuc, de ACSH Gheorghieni și CSM Corona Brașov.

Trofeul a ajuns în țara noastră în trei rânduri, după ce formația SC Miercurea Ciuc s-a impus în sezoanele 2008-2009, 2010-2011 și 2020-2021. În sezonul 2019-2020, afectat de pandemia de coronavirus, organizatorii au hotărât să le declare câștigătoare atât pe SC Miercurea Ciuc, cât și pe FTC-Telekom, întrucât ediția nu a putut fi dusă la bun sfârșit.

Publicat: 07 04. 2022, 00:45
Actualizat: 07 04. 2022, 21:38