Dacă până acum ați crezut că le-ați văzut pe toate în sportul românesc, iată că nu-i chiar așa. Nu doar fotbalul, handbalul și rugbyul sunt sporturi în care scandalul este la ordinea zilei, ci, mai nou, și pescuitul.
Unii dintre cei mai grei oameni din lumea pescuitului sportiv din România au pornit un scandal de proporții în domeniul online în ultimele zile.
Totul a pornit de la emisiunea Cârligu’ lui Gagiu, moderată de Andu Gagiu, fost campion național și locul 3 la Mondialele de pescuit. Mai exact, titlul ultimei ediții a show-ului de pe YouTube a generat discuții dure, în contradictoriu, dar și acuze pe măsură.
„Dan Mitrănescu, inventatorul articolelor de pescuit în România, și Cătălin Borcan, invitații serii!”, a fost titlul emisiunii care a pornit scandalul între campionii din pescuitul românesc.
Andrei Vlădeanu, dublu vicecampion mondial și realizatorul emisiunilor Carp Theatre, a postat un mesaj dur la adresa lui Dan Mitrănescu, pe care l-a acuzat că nu e inventatorul unor articole de pescuit în România, așa cum se arată în titlul emisiunii Cârligu’ lui Gagiu.
„Din dorința de senzațional realizatorii de podcasturi de pescuit bagă titluri bombastice. Sau poate s-a greșit la machetare și-n loc de „copiatorul” a apărut „inventatorul”, a fost mesajul postat pe Facebook de Andrei Vlădeanu.
Replica lui Dan Mitrănescu a venit imediat pe contul personal de Facebook.
„Ghicitori pentru care nu este nevoie de răspuns. Când am prins pentru prima oară în România 650kg de crap într-un concurs și majoritatea pescarilor apreciau rezultatul ca fiind un record național, pe cine credeți că îl tăvălea grija că nu este așa, „că am prins cu momitoare” și că nu este valabil rezultatul?! (Ulterior am prins dublu pe regulament CIPS FIPS și nu a mai comentat nimic). Altă dată când un băiat de pe forum mi-a adresat o întebare folosind cuvântul „maestre” cine credeți că a fost ofuscat de felul în care mi se adresa acel pescar și a făcut mare tărăboi? Mai zilele trecute când un realizator de emisiuni pescărești m-a numit „inventator” cine credeți că a răbufnit cu cenușa în cap?
P.S. Ce să zic. Fără să vreau reinventez inclusiv relicve”, a fost mesajul lui Dan Mitrănescu.
Ulterior, Mitrănescu a mai venit cu un comentariu: „Nu m-am numit niciodată inventator. Mi-a spus așa realizatorul emisiunii, ținând cont de faptul că am câteva invenții recunoscute de pescarii de la noi, cât și de autorități publice (OSIM). Ce am „copiat” eu este numai o dovadă de înapoiere a unora care habar nu au de capul lor pe ce lume trăiesc. „Copierea” este o faptă pedepsită de lege și este strict legată de cel care este copiat și copiator. Dacă îi întrebi ce am copiat, vor spune spombul. Într-o piață în care zeci de branduri fac acea rachetă de nădire, eu sunt vinovat de copiere. Ca să vezi cât îi duce capul. Pe A. Vicleanu îl interesează doar spectacolul. Și trebuie să recunosc că este și plăcerea mea”.
Oficialii paginii Cârligu’ lui Gagiu au reacționat și ei cu un mesaj pe contul de Facebook.
„Emisiunea Cârligu’ lui Gagiu de joi seară, din data de 6 octombrie 2022, ora 20:30, realizată Andu Gagiu pe canalul său de YouTube, a înregistrat o audiență RECORD în materie de emisiuni despre pescuit și nu numai, chiar și în rândul emisiunilor sportive din România!
În același timp, „TITLUL” emisiunii a realizat un impact SENZAȚIONAL în lumea Carpfishingului din România prin „activarea” unor nume cu greutate precum domnul Andrei Vlădeanu, realizatorul emisiunilor Carp Theatre, dar și INVENTATORUL Dan Mitrănescu!
Vă mulțumim frumos pentru că ne-ați fost alături și ne încurajați de fiecare dată să mergem înainte cu toate „armele” necesare: încredere, susținere și cunoaștere!
În continuare vă vom aduce atenției toate secretele și informațiile din lumea pescuitului, așa cum alte mini-emisiuni de pescuit n-au făcut-o în ultimii ani pentru voi. De ce? Pentru că ne place să vă vedem informați, nu doar manipulați! Mulțumim încă o dată pentru mesajele și susținerea voastră! SUNTEȚI UNICI!”, se arată pe pagina celor de la Cârligu’ lui Gagiu.
Mai mult, se pare că un alt motiv al scandalului din ultima vreme îl reprezintă și apariția unei alte emisiuni realizată tot de Andu Gagiu. Este vorba despre „Pescarii au talent”, un show care vrea să unească la un loc toți oamenii talentați în materie de pescuit. Aceasta din urmă este în stadiul incipient, urmând ca din 6 ianuarie să înceapă calificările. Marea finală ar fi în luna martie a anului 2023.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER