Scandal în tenis! Frumoasa Maria Șarapova, făcută praf de Evgheni Kafelnikov: „Este americancă, nu rusoaică”

Fosta jucătoare de tenis Maria Șarapova a fost pusă la zid de presa rusă, după ce a refuzat să acorde un autograf.

Maria Șarapova și-a atras antipatia multor ruși după ce a refuzat să-i dea un autograf unui fan, la academia de tenis a tatălui lui Evgheni Kafenikov. Fost mare jucător de tenis, Evgheni Kafelnikov, a lansat acuzații dure împotriva fostei lidere din WTA, spunând că nu poate fi considerată rusoaică.

Șarapova, una dintre cele mai bogate tensimene din istorie

„Sharapova este, fără îndoială, americancă! Mai aveți vreun dubiu? Mă adresez tuturor rușilor. Mai are cineva vreun dubiu? Are cineva vreun dubiu că nu am dreptate? Toată viața ei este în America. A fost acolo încă de când avea cinci ani. Eu n-am vorbit în viața mea cu ea, n-am avut nicio relație. Toate discuțiile au fost prin agentul său”, a tunat Kafelnikov.

Evgheni Kafelnikov a rememorat o întâmplare când Șarapova a refuzat să ofere un autograf pentru academia de tenis a tatălui său: „Nu am avut o relaţie cu Sharapova. N-am numărul ei de telefon, n-am avut niciun contact. O singură dată am căutat-o prin intermediul Elenei Vesnina, să mă ajute cu un autograf pentru şcoala de tenis a tatălui meu, care a ajutat-o când încă era la Soci. Masha a refuzat„.

Șarapova, care s-a retras din circuitul WTA, este una dintre cele mai bogate jucătoare de tenis din istorie, după ce a fost 11 ani pe primul loc în topul sportivelor cu cele mai mari câștiguri, potrivit Forbes. Rusoaica a strâns în întreaga carieră o avere de circa 350 de milioane de dolari.

Publicat: 04 05. 2020, 06:27