După ce a anunțat sâmbătăpe pagina ei de Facebook că intenționează să părăsească Romania, împreună cu fiica ei, Sabrina, considerată cea mai valoroasa gimnasta a generației ei, ca urmare a șicanelor făcute de către Federația de Gimnastică, actuala antrenoare Camelia Voinea a dezvăluit pentru Prosport că bătălia ei pentru dreptate, vă continua.
Fosta sportivă s-a săturat de piedicile care i se pun în sportul românesc, motiv pentru care intenționează ca, impreuna cu fiica ei, să emigreze.
Camelia Voinea a fost campioană mondială cu echipa României și a debutat pe plan internațional la Campionatul Mondial din 1985, de la Montreal, unde a obținut, împreună cu echipa, medalia de argint. În 1986 a devenit vicecampioană mondială la sol. În 1987, la Campionatul Mondial de la Rotterdam, a devenit campioană mondială cu echipa României.
Fiica Sabrina este componentă a programului „Țară, țară, vrem campioane!”, este multiplă campioană națională, iar anul trecut a început să participe la competițiile din străinătate, cu evoluții deosebite.
„Am spus că nu sunt de acord să semnez acele acte impuse de către federație, prin care eu, practic, nu aș mai avea continuitate în pregătirea Sabrinei, pentru marea performanță. Vreau să vă spun că toață lumea sportului este alături de mine. Și asta se poate confirma oricând.
Am înțeles că domnul ministru Novak a cerut explicații federației, dar nu numai dânsul. Oamenii sunt contrariați de ceea ce mi se întâmplă.
Federația rămâne însă pe poziții. Cei de la FR de Gimnastică au sunat la clubul Farul unde eu sunt legitimată ca antrenoare de 31 de ani, iar fata mea este acum legitimată ca sportivă. Au încercat să mă determine, indirect, să fiu de acord cu semnarea acelor acte.Nu se va întâmplă însă niciodată.
Cei de la Farul au fost cât se poate de direcți și au explicat că eu sunt un om foarte corect, care-și apară interesele propriului copil. Am aflat că doamna Ingrid Istrate, care se afla în conducerea FRG, ar tăia și ar spânzura acolo. Aș ruga-o pe aceasta doamnă să nu mai încerce să traga fel și fel de sfori, pentru că, decizia mea, rămâne de neclintit.
Iar din data de 1 iulie 2021, atât eu cât și Sabrina, suntem libere de contract. Aparținem doar clubului Farul.
Daca situația nu se va rezolva, în cele din urmă, vom părăsi Romania. Eu vreau doar să mi se facă dreptate! Le mulțumesc tuturor celor care conduc sportul românesc pentru că sunt alaturi de mine și mă susțin”, a precizat Camelia Voinea pentru Prosport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER