SCM Timișoara a pierdut primul meci din sferturile Cupei Alpe Adria contra celor de la Dabrowa Gornicza
La prima participare românească în Cupa Alpe Adria, SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara a pierdut la scorul de 93-86 meciul-tur al sferturilor competiției, cu Dabrowa Gornicza, formația poloneză. Diferența a fost și mai mare, iar la un moment dat părea că scorul va căpăta proporții mari, dar timișorenii au mai redresat situația și mai pot spera la o calificare în Final Four, după returul din Banat.
SCM Timișoara a pierdut primul meci din sferturile Cupei Alpe Adria contra celor de la Dabrowa Gornicza
Gazdele au condus aproape tot meciul.
Înainte de acest meci, Timișoara era pe locul 4 în conferința vestică a Ligii Naționale de Baschet masculin, în timp ce polonezii erau pe locul 10 în campionatul din Țara leșilor. În mare parte, gazdele au condus aproape tot jocul Gornicza s-a instalat la conducere și Timișoara a avut doar sporadic avantajul. Pe sferturi, scorul a fost de 24-17, 21-15, 30-22, 18-32. După un prim sfert favorabil polonezilor, diferența a crescut semnificativ în al doilea parțial. La pauza mare a meciului s-a intrat cu 45-32, un scor deloc liniștitor pentru români.
Revenire în ultimele zece minute
Trecerea pe la vestiare nu a adus neapărat o trezire în jocul baschetbaliștilor alb-violeți. Echipa lui Dragan Petricevic, care traversează un recul de formă și în competiția internă, a ajuns să termine al treilea parțial condusă cu 75-54, o diferență foarte mare. Ea a crescut și mai mult la intrarea în sfertul decisiv, la 78-54, după care timișorenii au mai limitat proporțiile scorului. În minutul 39, penultimul, s-a ajns și la 89-84, după ce Nikola Gajic a marcat puncte. Diferența nu s-a mai micșorat însă, căci și polonezii au mai punctat.
Diferențe nu mari la procentaje
Privind statistica meciului, la principalele capitole nu au fost mari diferențe între cele două formații. Gornicza a avut 28 de recuperări, iar bănățenii, 29. La aruncările de 3 puncte, gazdele au avut 41%, iar oaspeții, 43%, în timp ce la cele de 2 puncte, poloneziii au sta mai bine, cu 67%, față de 51% ale elevilor lui Petricevic. La aruncările libere, gazdele au avut 83%, cu trei procente peste români. Ilija Djokovic a fost cel mai bun marcator al Timișoarei, cu 26 de puncte, urmat de Kesar, cu 21, Mekic, cu 12, Gajic, cu 10, Mirkovic, cu 6, Lazar și Petrescu, cu câte 4 puncte, și McClellan, cu 3. Martin Krampelj a fost principalul marcator al polonezilor, cu 20 de puncte.
Timișoara va juca returul acasă, în data de 8 februarie.