Ana Maria Brânză, eliminată în optimile Cupei Mondiale de spadă de la Barcelona după 11-15 cu Qin Xue (China)

UPDATE, ora 16:05Ana Maria Brânză a fost eliminată în optimile Cupei Mondiale de spadă de la Barcelona. Brânză a pierdut cu 15-11 cu Qin Xue, iar România a rămas fără nicio reprezentantă în concursul individual. Duminică, 9 martie, are loc întrecerea pe echipe, unde România se numără printre favorite.


UPDATE, ora 15:05Qin Xue, adversara Anei Maria Brânză, se află în acest moment pe locul 135 în clasamentul Cupei Mondiale. În etapele de Cupă Mondială din 2014, Qin Xue a obținut cea mai bună clasare la Doha, când a terminat pe locul 38. La Leipzig a fost pe locul 118, iar la Saint Maur pe poziția 66.


UPDATE, ora 14:50Ana Maria Brânză s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de spadă senioare de la Barcelona după ce a eliminat-o în turul II pe Lin Sheng (China), scor 12-9. În optimi, liderul clasamentului Cupei Mondiale va da peste o altă sportivă din China, Qin Xue, de la ora 15:55, ora României.


UPDATE, ora 13:10Ana Maria Brânză (foto, în stânga) este singura româncă în turul II al tabloului principal de spadă senioare de la Barcelona. Brânză a trecut în turul de debut de Sara Carpegna (Italia), scor 15-10. În turul II, Ana Maria Brânză o va întâlni pe Lin Sheng (China), care a depășit-o în turul I pe suedeza Emma Samuelsson, scor 15-10.


UPDATE, ora 12:15Simona Pop (foto, în dreapta) a părăsit tabloul principal de la Barcelona încă din primul tur. Eleva lui Octavian Zidaru a fost învinsă cu 15-5 de Lauren Rembi (Franța). Rembi este numărul 25 mondial, în timp de Simona Pop ocupa locul 23 înaintea concursului de la Barcelona.



UPDATE, ora 11:50Prima româncă intrată pe tabloul principal de la Barcelona, Ana Maria Constantin (foto), a fost eliminată. Românca a cedat în turul I cu 15-7 în fața lui Auriane Mallo (Franța).


UPDATE, ora 11:20Prima surpriză de pe tabloul principal al Cupei Mondiale de la Barcelona a fost oferită de emilinarea favoritei numărul doi, rusoaica Anna Sivkova (foto). Numărul doi mondial, Anna a fost învinsă în turul I de Helene Ngom (Franța), scor 15-13. Helene este în acest moment pe locul 235 în lume, cu doar 2 puncte pe care le-a obținut la etapa de Cupă Mondială de la Saint Maur (Franța), unde s-a clasat pe poziția 48!


Cupa Mondială la spadă fete de la Barcelona își va desemna sâmbătă, 8 martie, câștigătoarea în proba individual. România are trei reprezentante pe tabloul principal: Ana Maria Brânză, Simona Pop Deac și Ana Maria Constantin. Ele vor intra în concurs astfel:
Ana Maria Constantin – Auriane Mallo (Franța), ora 10:50.
Simona Pop – Lauren Rembi (Franța), ora 12:05
Ana Maria Brânză – Sara Carpegna (Italia), ora 12:55.
Orele precizate sunt orele României. Site-ul www.prosport.ro este alături de cele trei fete pe tot parcursul zilei și vă va ține la curent cu evoluția lor.
Vineri, 7 martie, în calificări au mai fost Maria Udrea, Ioana Dumitru și Raluca Sbîrcia, dar ele au fost eliminate.
FOTO: Marie-Lan Tay Pamart
 

Publicat: 08 03. 2014, 14:56
Actualizat: 09 03. 2014, 07:32