Ana Maria Brânză, gata de Mondiale: „Vreau să mă bucur de scrimă!”

*Prezentă la cea de-a șasea zi a campionatului național de scrimă, dedicat copiilor, spadasina Ana Maria Brânză a prefațat pe alocuri experieța de la Europenele de la Zagreb și a precizat care este obiectivul pentru Mondialele de la Budapesta.

Cum a fost actuala ediției a Europenelor de Spadă?
A fost un turneu ușor, dacă stau acum și mă gândesc mai bine. În faza grupelor am înregistrat două înfrângeri, oricum am reușit să trec peste ele și mă calific mai departe, nu a fost nicio problemă. O situație mai aparte a avut loc în faza șaisprezecimilor, atunci am fost nevoită să lupt împotriva Simonei Pop, care era și colega mea de cameră. Am dat totul, nu am lăsat nicio tușă, deoarece nu am vrut să aud voci precum că am cedat meciul sau ceva asemănător.

La echipe ce ne-a lipsit?
Concentrarea cred, chiar dacă primele două dispute, cu Danemarca și Suedia, au fost mai relaxante; în semifinale lucrurile au început să devină serioase. În penultimul act am întâlnit Ungaria, o țară care investește mult în acest sport. Totuși mi s-a părut mie că vecinele noastre nu prea au prins o zi bună, iar noi le-am taxat, nu am stat prea mult pe gânduri. Cât despre finală, mă simt un pic dezamăgită, se vede lipsa de experiență a colegelor mele. Aici am experimentat un sentiment foarte ciudat, confuzia. Noile mele colege știau ce au de făcut, însă parcă nu erau ele, nu reușeau nimic. Am încercat să vorbesc cu ele, dar erau timorate.

Ați avut parte de vreun „spion”?
Da, ne-am amuzat un pic cu fetele când l-am zărit pe antrenorul celor de la Coreea de Sud. Am înțeles că era în oraș ca și turist, însă era clar de ce a sosit aici.

Cum o să fie la Mondialul din Ungaria?
La Budapesta o fie cu totul și cu totul altfel; dacă acum, la Zagreb (Croația), am întâlnit și echipe mult sub nivelul nostru, în Ungaria vom da peste echipe extrem de dificile – Franța, Italia, China sau Coreea de Sud. Nu o să fie ușor deloc în nicio fază a turneului.

Ce obiectiv îți propui pentru Mondial?
Nu vreau să spun lucruri mărețe dinainte și pe urmă să dezamăgesc pe toată lumea, inclusiv pe mine. Voi pleca în Ungaria cu gândul de a mă bucura de scrimă și asta și voi face. Nu doresc să mai repet episodul Londra 2012, atunci când am plecat cu un singur gând în cap, medalia de aur și nu am reușit să mă clasific nici măcar în primele trei ale lumii.

Proba individuală a CM de spadă va debuta luni 5 august la Budapesta, iar finala va avea loc joi 8 august
Proba pe echipe a CM de spadă va debuta dumincă 11 august, iar finala va avea loc în aceeași zi

 

articol scris de Adrian Eugen

Publicat: 30 06. 2013, 17:41
Actualizat: 03 07. 2013, 16:42