Brânză, în cantonament de menținere la Constanța

Proaspăta campioană europeană de la Zagreb, spadasina Ana Maria Brânză (29 de ani) nu are parte de vacanță. Ea se află de luni la mare, dar nu pentru distracție. Alături de olteanca Raluca Sbârcia (CSU Craiova), Brânză face un cantonament de două săptămâni, iar principalul scop este menținerea formei fizice și a unui tonus bun. „Antrenamentele sunt împărțite în pregătire fizică pe plajă – cu alergări pe nisip, sărituri și chiar fandări în nisip, care ne dau ceva bătăi de cap – și pregătire tehnică, momentan doar lecții individuale. Conditțile sunt excepționale, atât la Hotelul Sport, unde suntem cazați, cât și la Clubul Farul, unde am fost foarte bine primiți. E o plăcere să te antrenezi la malul mării și vom reveni cu drag de fiecare dată la Constanța”, a declarat Ana Maria Brânză pentru www.prosport.ro.

Restul fetelor din lotul de spadă pleacă vineri la Universiada de vară de la Kazan (Rusia).

În cantonamentul de la Constanța, Ana Maria Brânză și Raluca Sbârcia sunt însoțite de antrenorul Octavian Zidaru, de medicul Lorena Nicolosu și de maseurul Mircea Lascăr.

În perioada 6-14 august, la Budapesta va avea loc Campionatul Mondial, iar Ana Maria Brânză se numără printre favoritele la o medalie.

Publicat: 04 07. 2013, 22:16
Actualizat: 04 07. 2013, 22:52