EXCLUSIV! Galerie foto de excepție: Brânză și Dolniceanu au concurat în fața prințului Albert al II-lea de Monaco

În week-end-ul trecut, trei români au avut o șansă unică. Spadasina Ana Maria Brânză și sabrerul Tiberiu Dolniceanu, însoțiți de președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu, au fost inviați, de către Clubul ASCoT din Monte Carlo, să susțină o reprezentație în Grand Casino. „Totul s-a desfășurat sub ochii prințului Albert al II-lea de Monaco, care a fost încântat de evoluția sportivilor. Vreau să spun că au participat cei mai buni scrimeri din lume în acest moment, iar deviza evenimentului a fost >. A fost foarte plăcut să vedem dueluri în care miza victoriei era aproape inexistentă”, a spus Covaliu, care a ținut să sublinieze faptul că și România ar putea găzdui pe viitor un asemenea eveniment: „Avem în vedere organizarea unui astfel de eveniment în colaborare cu Casa Regală a României. Trebuie să facem un plan bine pus la punct, pentru că e ceva de muncă, și eu cred că vom găsi locația potrivită în București pentru așa ceva”. Deplasarea celor trei români la Monte Carlo a fost sponsorizată de Fundația Andrei Mureșanu „Deșteaptă-te române!”, a lui Sever Mureșan.

 

Daniel REMEȘ

Publicat: 20 09. 2013, 11:07
Actualizat: 20 09. 2013, 11:08