Cupa Satu Mare la floretă cadete a luat o pauză de zece minute sâmbătă la prânz pentru un moment realmente emoționant. Cei peste 70 de sportivi și oficiali care sunt prezenți la acest eveniment și-au arătat solidaritatea față de fostul mare campion al României la floretă, Vasile Costa, grav bolnav de cancer la plămâni.
La inițiativa ProSport și cu sprijinul Primăriei Satu Mare și al Federației Române de Scrimă, toți cei prezenți la concursul de la Satu Mare au îmbrăcat tricouri cu chipul lui Vasile Costa și cu mesajul: „Satu Mare nu-și uită campionii. Fii și tu alături de Vasile Costa”. Tot cu această ocazie, Federația Română de Scrimă a făcut o primă donație către fostul mare campion, iar gesturile de solidaritate nu se vor opri aici. Mulți foști scrimeri români au citit în ProSport despre drama prin care trece Vasile Costa și au spus că vor sări în ajutorul său.
Prezent la eveniment alături de întreaga familie, Vasile Costa le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru gestul de solidaritate și a promis că va lupta până la capăt pentru a învinge teribila boală. „Vă mulțumesc pentru ajutor. Vă promit că o să lupt și sper că voi ieși învingător”.
Toți cei care doresc să-l sprijine pe Vasile Costa o pot face donând în următorul cont:
CONT COSTA VASILE RO80BPOS31001817257 RON 01 BANC POST TITULAR CONT COSTA IRIS MARGARETH COD BANCA 308311000 SWIFT COD BPOSROBU SATU MARE STR.PIATA 25 OCTOMBRIE NR.10. COD IBAN RO43BPOS31010798955 EUR 01
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER