O maghiară trage pentru România și visează să-și învingă sora la JO
Reka Balogh are dublă cetățenie, maghiară și română și, chiar dacă e născută în Ungaria, face parte din lotul național de floretă al României.
Povestea sportivei de 20 de ani este cu atât mai impresionantă cu cât sora și fratele ei practică și ei scrima, dar reprezintă Ungaria. „Mama ei e profesoară la Budapesta, iar tatăl ei e profesor universitar la Cluj. A avut relații bune cu sportivii din România. Sora ei e la lotul național de la Budapesta și ei au vrut s-o ia înapoi și pe ea, dar ea a zis că nu pleacă de la Timișoara, că-i place colectivul, antrenorii și vrea să tragă pentru România. A spus că nu trădează, dacă a început la Timișoara, continuă la Timișoara și pentru România. Cu părere de rău, trebuie să spun că ea nu se poate antrena la nivelul la care se antrenează ale noastre, dar e în lotul României și participă la campionate mondiale și europene. Fiind studentă la Budapesta, e greu pentru ea să se antreneze ca și celelalte aici, la Timișoara. Dar, totuși, e acolo, în top”, povestește Mircea Chiș, președintele CS Universitatea Timișoara, clubul la care e legitimată Reka. Primele contacte ale Rekăi cu sportivii români au avut loc acum aproximativ cinci ani. „S-au făcut tot felul de competiții la care a participat și ea, pe când avea 15 ani și a intrat în contact cu sportivii din România. Atunci s-a hotărât că vrea să vină la un club din România, din Transilvania. A avut de ales între Cluj, Satu Mare și Timișoara și a ales Timișoara. Și pentru niște condiții, dar și pentru felul în care am primit-o în cadrul colectivului nostru”, a explicat Mircea Chiș.
„Sora mea e geloasă pe mine”
Reka Balogh se antrenează de cinci ani cu lotul României și cu CS Universitatea Timișoara. Nu știa o boabă românește înainte să practice scrima în țara noastră, dar între timp a făcut progrese, chiar dacă declarațiile le-a dat în limba engleză.
Spotriva cu dublă cetățenie a participat la ediția din acest an a Cupei României la floretă, fiind eliminată în semifinale. „Am o soră și un frate, ambii fac scrimă și reprezintă Ungaria. Acum cinci ani, eu nu aveam antrenor și am cunoscut oamenii de aici, din Timișoara, care mi-au propus să vin aici. Mi-au spus că voi avea șansa să particip la competiții și ăsta e un lucru foarte bun pentru mine. Sora mea e campioană europeană la cadeți, iar fratele meu e și el în naționala Ungariei” – așa a început Reka să-și spună povestea.
Întrebată cum ar fi dacă ar juca împotriva surorii sale la Jocurile Olimpice, Reka Balogh a spus: „Nu știu dacă se va întâmpla așa ceva, sper să se întâmple. Ar fi amuzant. Am avea mai mari șanse de calificare într-o fază superioară, asta ar fi bine. Câteodată, sora mea e geloasă pe mine. Eu am condiții mai bune în România decât au ei acolo. În Ungaria nu se cheltuiesc deloc bani pentru scrimă. Ea nu vrea să vină aici pentru că nu vrea să învețe limba română, e mai ușor să vorbească în maghiară cu colegele ei. Și pentru mine a fost greu la început, dar acum m-am obișnuit. Înțeleg limba română, doar că îmi e mai greu s-o vorbesc. Vin de cinci ani în România, cam de patru sau cinci ori pe an, dar de fiecare dată doar două-trei săptămâni”, a mai spus Reka Balogh.
Radu FAUR