Patru componente ale lotului național de spadă au participat la o demonstrație de scrimă în aeroport

Patru componente ale lotului național de spadă al României, Ioana Dumitru, Greta Vereș, Iasmina Davari și Mirela Ifrim, au participat, miercuri, la o demonstrație de scrimă în Aeroportul Internațional Henri Coandă.

La evenimentul desfășurat în incinta noului terminal de plecări al aeroportului au participat și juniorii Karina Vasile, Cătălina Apostol, Vlad Roșu, Petru Surcel (ACS Balestra – floretă), Filip Cernescu, Bogdan Pricop, Peter Nyiri și Teodor Chiriac (CS Riposta – sabie).

Președintele Federației Române de Scrimă, Mihai Covaliu, a declarat că demonstrația „Parada campionilor în aeroport” aduce acest sport mai aproape de oameni. „Suntem foarte familiarizați cu Aeroportul Otopeni pentru că zburăm des de aici spre competiții. Și de foarte mult timp am dorit să facem o prezentare aici, în fața oamenilor care pleacă de pe acest aeroport”, a spus Covaliu.

Sportiva Ioana Dumitru a declarat că nu se aștepta să participe la o demonstrație în incinta unui aeroport. „Cred că este cel mai ciudat loc unde am participat la un concurs sau demonstrație de scrimă. În aeroport este ciudat, pentru că în școli suntem deja obișnuiți. Pentru promovare urmează acum să mergem în gară”, a spus Ioana Dumitru.

Mediafax

Publicat: 19 11. 2014, 17:18
Actualizat: 19 11. 2014, 17:19