Se decid „Oscarurile” din sporturile de contact! Lătescu și Rambo, cei mai nominalizați
Dynamite Fighting Show, promoția fondată de Cătălin Moroșanu, a anunțat nominalizările pentru cea de-a doua ediție a DFS Awards, acolo unde sunt integrate 7 categorii. Fanii și specialiștii au fost invitați să voteze de-a lungul acestei săptămâni, câștigătorii urmând să fie anunțați săptămâna viitoare. Ștefan Lătescu și Florin Lambagiu sunt cei mai nominalizați luptători, fiecare la 4 categorii.
Se decid „Oscarurile” din sporturile de contact! Lătescu și Rambo, cei mai nominalizați
Este pentru al doilea an când cea mai cunoscută organizație de sporturi de contact din România organizează o ediție a premiilor pentru sezonul recent încheiat. Astfel, la această ediție, sunt incluse șapte categorii și sunt luați în calcul toți sportivii care au luptat în Dynamite Fighting Show pentru cel puțin un meci în 2022. Sunt exceptate categoriile Luptătorul Anului și Ascensiunea Anului, acolo unde e nevoie de cel puțin două meciuri disputate de-a lungul sezonului.
Fiecare vot va reprezenta un procent din total. De exemplu, dacă sunt 100 de voturi din partea publicului, fiecare vot va însemna 0,4%, și tot așa. Aceeași situație și în cazul specialiștilor, unde fiecare dintre 15 intervievați va avea un procent de impact de 4%. Printre cei care au votat ca specialiști se numără Ciprian Sora, Benny Adegbuyi, Cezar Gheorghe sau Andrei Stoica. Sunt luate în calcul voturile de pe paginile oficiale Dynamite Fighting Show de facebook și instagram. Votarea va începe pe 2 ianuarie și se încheie pe 10 ianuarie, urmând ca pe 11 să fie anunțați câștigătorii.
Cele șapte categorii, unde au fost nominalizați câte 5 luptători sunt: Luptătorul anului, Lupta anului, KO-ul anului, Debutul anului, Revenirea anului, Cel mai popular luptător și Starul în ascensiune.
Neînvins în 2022, cu 5 victorii din 5, Lătescu a fost nominalizat de 4 ori (Luptătorul anului, KO-ul anului, Starul în ascensiune și Cel mai popular luptător), în timp ce Rambo a primit nominalizări la Luptătorul anului, KO-ul anului, Cel mai popular luptător și Lupta anului. Câte 3 nominalizări au mai primit Andrei Leuștean, Florin Ivănoaie, Sebastian Cozmâncă și Daniel Corbeanu.
În primeele 40 de ore de când au fost anunțate nominalizările, peste 2.700 de fani au votat pe conturile oficiale de instagram și facebook alte Dynamite Fighting Show.