Se reface echipa națională? După desființarea lotului de senioare, gimnastele vor putea concura din nou sub tricolor. Se va întâmpla în luna aprilie | SPECIAL

După decizia luată de a descentraliza lotul național feminin și de a desființa practic ideea de lot național, conducerea Federației de Gimnastică a revenit asupra deciziei.

A hotărât ca în luna aprilie, la concursul ce va fi organizat în Italia, ca România să participe atât la junioare cât și la senioare.

O decizie confirmată și de către antrenorul Cristi Moldovan, care a precizat că se pregătește să plece împreună cu fetele spre Deva, pentru a participa la o verificare, în vederea alcătuirii echipei, pentru competiția din Italia.

Se reface echipa națională? După desființarea lotului de senioare, gimnastele vor putea concura din nou sub tricolor. Se va întâmpla în luna aprilie | SPECIAL

Până atunci, însă va fi etapă de Cupă Mondială de la Baku.

Carmencita Constantin, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, a declarat marţi că instituţia pe care o conduce, conform cererii de finanţare depuse la Ministerul Sportului, ar avea nevoie de 16 milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile din acest an.

„Cererea de finanţare pe care noi am făcut-o pentru anul aceasta se ridica la 16 milioane de lei. Ea ar acoperi atât pregătirea loturilor reprezentative la toate categoriile, dar şi acţiuni de redresare la nivel de ţară, precum pregătirea antrenorilor, diverse selecţii şi aşa mai departe.

Chiar dacă vom beneficia de un surplus la rectificarea bugetară, nu ne aşteptăm să ajungem la 16 milioane. Însă noi din aceşti 16 milioane am primit până acum 4,85 milioane lei.

Şi chiar dacă după rectificare am ajunge la nivelul de anul trecut, adică 7,5 milioane de lei, tot subfinanţare se va numi. Asta pentru că nu se compară un an cu altul. 2021 a avut un număr redus de competiţii pentru că a fost an pandemic, dar şi pentru că a fost an olimpic. Iar federaţiile internaţionale nu organizează multe competiţii în anul în care au loc Jocurile Olimpice.

Şi tot 2021 în gimnastică multe competiţii au fost individuale, iar anul aceasta vor fi pe echipe. Acesta este un specific al gimnasticii. Deci nu se poate compara bugetul de anul trecut cu cel de anul acesta”, a afirmat oficialul pentru Agerpres.

Larisa Iordache urmărită de ghinion și după retragerea din sport

Poate cea mai ghinionistă gimnastă din România, în materie de probleme medicale, a fost Larisa Iordache. Chiar dacă s-a retras din activitatea de performanță alegând cariera de antrenoare, Larisa este în continuare urmărită de ghinioanele de natura medicală.

Prosport a aflat că fosta gimnastă a fost din nou sub supravegherea medicilor, din cauza unor probleme de natură renală, care i-au dat serioase bătăi de cap și în trecut.

„Acum e mult mai bine. Medicii i-au făcut un drenaj renal din cauza pietrelor pe care le are la rinichi”, a explicat sursa Prosport.

Publicat: 17 03. 2022, 08:50