Seară tristă pentru U BT Cluj, CSM Oradea și SCM Craiova! Campioana a pierdut meciul cu Ratiopharm Ulm în ultimul minut
U Banca Transilvania Cluj a contabilizat, miercuri, prima înfrângere pe teren propriu, în grupa A din 7 Days EuroCup.
Adversar a fost formaţia germană Ratiopharm Ulm. Este al șaselea eșec pentru U BT Cluj în nouă etape.
U BT Cluj a condus tot meciul şi a pierdut în ultimul minut, cu scorul de 81-84 (44-34), în ultimul meci din competiţie în 2022.
Seară tristă pentru U BT Cluj, CSM Oradea și SCM Craiova! Campioana a pierdut meciul în ultimul minut
Principalii marcatori ai partidei au fost Căţe şi Richard, câte 13 puncte, pentru U BT Cluj, respectiv Christen 26, pentru oaspeţi.
În 10 ianuarie 2023 începe returul partidelor din grupa A a 7 Days EuroCup este, iar programul campioanei României este: U – JL Bourg (11 ianuarie 2023), Cedevita Olimpija Ljubljana – U (18 ianuarie), Umana Reyer Veneţia – U (25 ianuarie), U – Lietkabelis Panevezys (1 februarie), Germani Brescia – U (8 februarie), U – Frutti Extra Bursaspor (8 martie), Joventut Badalona – U (15 martie), U – Prometey (22 martie) şi Ratiopharm Ulm – U (29 martie).
Ce s-a întâmplat în FIBA Europe Cup?
CSM Oradea a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia poloneză Anwil Wloclawek, scor 91-73 (43-42), în grupa L din faza a doua a FIBA Europe Cup.
Principalii marcatori pentru CSM Oradea au fost Markovic 18 puncte, Tarolis 14, iar pentru Anwil s-au remarcat Bostic şi Greene, cu câte 17.
De asemenea, într-un alt meci formația Cholet a învins clar pe SCM Craiova, scor 75-56 (34-32).
Foto: Facebook / U BT Cluj